Procuroruş general Cristina Chiriac reacţionează la recentele cazuri de violenţă din unităţile de învăţământ, afirmând că siguranţa în şcoli nu e opţională, ci e o obligaţie a statului şi un drept al fiecărui copil şi profesor, Ea subliniază însă că Intervenţia autorităţilor trebuie să respecte drepturile minorilor, prezumţia de nevinovăţie şi principiul proporţionalităţii. ”O atenţie deosebită trebuie acordată ameninţărilor formulate în mediul online, manifestărilor de extremism, accesului la obiecte periculoase şi oricăror indicii concrete privind pregătirea unor acte de violenţă”, consideră Cristina Chiriac.
”Violenţa în şcoli este inacceptabilă. Protejarea vieţii şi integrităţii copiilor şi profesorilor reprezintă o obligaţie fundamentală a statului. Gravitatea incidentelor recente din unităţile de învăţământ impune un răspuns instituţional ferm, coordonat şi imediat. Şcoala trebuie să rămână un spaţiu al educaţiei şi al siguranţei, nu un loc în care elevii şi cadrele didactice sunt expuşi ameninţărilor, agresiunilor sau unor acte de violenţă extremă”, transmite procurorul general după ce un elev a atacat cu maceta doi colegi la un liceu din Biteşti, iar la Bistriţa, un elev de 13 ani a atacat şi rănit cu cuţitul un alt elev şi o profesoara.
Conform Cristinei Chiriac, Ministerul Public nu poate rămâne indiferent în faţa unor asemenea manifestări, ea considerând că orice faptă de natură penală trebuie investigată cu maximă responsabilitate, profesionalism şi celeritate, iar persoanele care au încălcat legea trebuie să răspundă în condiţiile prevăzute de aceasta.
”Este esenţial ca autorităţile să înţeleagă că violenţa şcolară nu reprezintă exclusiv o problemă educaţională, ci, în situaţiile în care sunt săvârşite infracţiuni, şi o problemă de ordine publică şi de aplicare a legii. Semnalele de alarmă nu trebuie să fie ignorate până în momentul în care se produc tragedii”, spune procurorul general,
Ea transmite susţinerea faţă de iniţiativa Guvernului privind consolidarea cooperării dintre Ministerul Public, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Educaţiei şi instituţiile responsabile de protecţia minorilor, pentru identificarea timpurie a riscurilor, prevenirea faptelor grave şi intervenţia eficientă în limitele competenţelor legale.
”O atenţie deosebită trebuie acordată ameninţărilor formulate în mediul online, manifestărilor de extremism, accesului la obiecte periculoase şi oricăror indicii concrete privind pregătirea unor acte de violenţă. În acelaşi timp, intervenţia autorităţilor trebuie să respecte drepturile minorilor, prezumţia de nevinovăţie şi principiul proporţionalităţii. Fermitatea în aplicarea legii nu exclude prevenţia, educaţia şi sprijinul psihologic. Dimpotrivă, acestea trebuie să funcţioneze împreună. Siguranţa în şcoli nu este opţională. Este o obligaţie a statului şi un drept al fiecărui copil şi profesor”, conchide Cristina Chiriac.



























