Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat că, miercuri, sunt făcute 44 de percheziţii la nivel naţional, fiind vizate 41 de persoane pentru mai multe infracţiuni, printre care trafic de droguri, trafic de minori, pornografie infantilă, contrabandă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Vela a afirmat că, marţi, au fost făcute 23 de percheziţii şi a dat ca exemplu o acţiune realizată în judeţul Bihor, la persoane bănuite de punerea în circulaţie a unor bancnote falsificate. 
 
"Astfel, ieri la nivel naţional au fost executate mai multe acţiuni operative, cu 23 de percheziţii domiciliare. Vă dau un singur exemplu din acţiunile de ieri, în judeţul Bihor au fost efectuate opt percheziţii domiciliare la persoane bănuite de punerea în circulaţie de bancnote falsificate”, a transmis ministrul de Interne. 
 
El a menţionat că miercuri sunt făcute 44 de percheziţii. 
 
"Astăzi, structurile operative ale Poliţiei Române efectuează 44 de percheziţii domiciliare, fiind vizate 41 de persoane cercetate pentru infracţiuni de trafic de droguri, trafic de minori, pornografie infantilă, înşelăciune, furt calificat, contrabandă şi nerespectarea regimului materiilor explozive. Acţiunile se desfăşoară sub supravegherea procurorilor din cadrul parchetelor care gestionează dosarele penale, urmând să se ia măsuri faţă de persoanele vizate”, a explicat Marcel Vela.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.