Poliţiştii din Băile Olăneşti au fost sesizată, marţi seara, pe la ora 21.00, despre faptul că o femeie de cetăţenie ucraineană, în vârstă de 55-60 de ani, ar fi fost găsită spunzurată, într-o unitate de cazare din localitatea Băile Olăneşti, judeţul Vâlcea. A fost întocmit dosar penal pentru ucidere de culpă şi sunt făcute cercetări pentru a afla împrejurările decesului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Din primele verificări efectuate s-a constatat faptul că cele sesizate se confirmă, poliţiştii efectuând manevrele de resuscitare, însă fără niciun rezultat, ulterior fiind declarat decesul acesteia. În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând să fie efectuate cercetări pentru stabilirea împrejurărilor şi cauzelor în care a survenit decesul femeii”, a transmis IPJ Vâlcea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.