Sindicatul Europol reclamă, joi, impunerea unei norme de amenzi poliţiştilor şi faptul că acesta ar deveni un "indicator" de performanţă. Poliţia Română a infirmat existenţa unei astfel de norme.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE: Poliţia Română a transmis, joi, precizări cu privire la ”o presupusă presiune asupra agentului constatator de a nu aplica avertismente”. 

”La nivelul Poliţiei Române, nu există o normă de amenzi. Principalul obiectiv al acţiunilor poliţiştilor constă în protejarea comunităţi de faptele ilegale, prin luarea măsurilor legale, în fiecare caz. Poliţiştii se află permanent la datorie şi vor interveni cu fermitate în toate situaţiile în care legea este încălcată”, a transmis IGPR. 
 
Sursa citată a precizat că ”situaţiile statistice la care se face referire existau în prealabil la nivelul unităţilor teritoriale de poliţie şi au fost solicitate, în vederea centralizării, pentru a putea fi comunicat public faptul că poliţiştii aplică atât sancţiuni contravenţionale cu amenzi, cât şi avertismente”. 
 
”Asigurăm opinia publică că obiectivul de bază al instituţiei este asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, prin prevenirea şi combaterea faptelor ilegale de orice fel”, a mai transmis Poliţia Română. 

ŞTIRE INIŢIALĂ: ”ATENŢIE!Normă de amenzi impusă poliţiştilor! Am intrat în posesia unui document emis de la nivelul Poliţiei Române care dă startul "vânătorii de amenzi". Poliţiştilor li se impune să raporteze zilnic, până la ora 23:00, numărul de contravenţii aplicate, defalcat, amenzi/avertismente. Este pentru prima dată când există un asemenea interes vădit din partea MAI pentru amenzile aplicate de poliţişti. Şi este tot pentru prima dată când se induce în subconştientul poliţiştilor că numărul de amenzi aplicate este un "indicator" de performanţă”, au scris, joi, pe Facebook, reprezentanţii Sindicatului Europol.

Aceştia condamnă ”ferm aceste acţiuni de intimidare la adresa poliţiştilor care au scopul de a-i obliga să aplice amenzi populaţiei”.

”Ne punem speranţa că poliţiştii nu vor accepta această "normă", iar în situaţia unor presiuni din parte şefilor, vom interveni prompt”, au mai transmis sindicaliştii.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.