Octavian Berceanu (USR PLUS) a fost eliberat din funcţia de comisar general al Gărzii Naţionale de Mediu, decizia premierului Florin Cîţu fiind publicată, luni, în Monitorul Oficial. "Mulţumesc colegilor din GNM pentru că au produs, în 6 luni cât am lucrat împreună, cele mai bune rezultate din istoria de 20 de ani a Gărzii Naţionale de Mediu", a afirmat Berceanu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Decizia premierului Florin Cîţu a fost publicată, luni, în Monitorul Oficial.

Astfel, în document se arată că Octavian Berceanu este eliberat din funcţia de comisar general, cu rang de secretar de stat, al Gărzii Naţionale de Mediu. Atribuţiile sale vor fi preluate de comisarul general adjunct Alexandru Lucian Vasile, până la numirea unui nou şef al Gărzii de Mediu.

"Mulţumesc colegilor din GNM pentru că au produs, în 6 luni cât am lucrat împreună, cele mai bune rezultate din istoria de 20 de ani a Gărzii Naţionale de Mediu", a scris, pe Facebook, Octavian Berceanu, postarea fiind însoţită de o fotografie cu decizia publicată în Monitorul Oficial.

Ulterior, el şi-a completat postarea: "Sper ca săptămâna viitoare colegii din GNM sa beneficieze de ajustarea echitabila a veniturilor, lucru pentru care am luptat împreună cu ministrul Tánczos Barna si căruia ii mulţumesc pentru spiritul de echipă".

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.