Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunţat, miercuri seară, că municipiul Suceava şi cele opt comune limitrofe ies de sub carantină, odată cu publicarea în Moniorul Oficial a Ordonanţei Militare numărul 12. MInistrul a mulţumit sucevenilor pentru efortul depus, dar şi tuturor românilor care au respectat restricţiile impuse în starea de urgenţă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Marcel Vela a anunţat, miercuri seară, Ordonanţa Militară 12. 

”Începând cu publicarea în MO se ridică măsura de carantinare în municipiul Suceava şi în zona limitrofă”, a anunţat Marcel Vela. 

Acesta a mulţumit locuitorilor din Suceava. 

”Mulţumesc compatrioţilor din judeul Suceava pentru dăruirea şi implicarea lor în această perioadă când, prin tot ce au făcut, au avut grijă de sănătatea celorllaţi. Sunteţi eroii noştri, sunteţi nişte învingători şi pentru aceasta vă mulţumesc”, a mai spus Mercel Vela. 

Acesta a afirmat că ordonanţele militare ”nu au făcut altceva decât să consolideze acest zid împotriva unui inamic invizibil şi extrem de agresiv”.

”Acum, în această perioadă grea, am arătat mai mult ca niciodată că putem să fim uniţi. Trebuie să tratăm fiecare zi cu responsabilitate, trebuie să ne gândim la sănătatea noastră şi a celor apropiaţi în fiecare clipă. (...) Cu toţii ne-am adaptat continuu şi constant. În această luptă nu a existat de multe ori o schiţă şi previziunea unui deznodământ exact, pentru că duşmanul a fost invizibil, extrem de periculos şi agresiv. Poate că au existat foarte multe momente în care fiecare dintre noi am fost uimiţi de acest pericol care pune viaţa la încercare ”, a adăugat ministrul de Interne. 

Acesta a mulţumit tuturor celor care au respectat restricţiile, ajutând, astfel, la salvarea de vieţi. 

”Vă mulţumesc pentru că aţi respectat ordonanţele militare şi pentru că mulţi români trăiesc astăzi datorită efortului şi sacrificiilor dumneavoastră.
Pot să vă garantez că vom trece cu bine peste aceasta. Închei cu un gând simplu, dar foare important: Dumnezeu să binecuvânteze România!”, a mai afirmat ministrul. 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.