O explozie s-a produs, sâmbătă seară, la o clădire cu două etaje şi mansardă situată în Sectorul 5 din Bucureşti, deflagraţia fiind urmată de un incendiu. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale pentru a împiedica flăcările să se extindă la casele din jur şi a stinge incendiul. Patru persoane au fost transportate la Spitalul de Arşi şi la Spitalul Bagdasar. Şaptesprezece persoane au fost evacuate din clădire. Incendiul nu se mai manifestă cu flacără deschisă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
 
UPDATE - Suprafaţa afectată de incendiu este de aproximativ 270 de metri pătraţi.
 
Un număr de 17 persoane au fost evacuate din clădire.
 
”În acest moment nu mai arde cu flacăra deschisă, se acţionează pentru decopertarea învelitorii acoperişului. Dispozitivul a fost redimensionat, rămân la caz 5 autospeciale de stingere”, a anunţat ISU Bucureşti-Ilfov.
 
UPDATE - Potrivit ISU Bucureşti-Ilfov, au fost evacuate alte două victime. Astfel, în acest moment sunt 4 victime conştiente, transportate la Spitalul de Arşi şi la Spitalul Bagdasar (trei bărbaţi de 59, 34 şi 39 de ani şi o tânără de 18 ani).

Incendiul este localizat şi se lucrează la lichidarea acestuia.

ŞTIREA INIŢIALĂ - Potrivit ISU Bucureşti-Ilfov, o explozie, urmată de incendiu, s-a produs la un imobil P+2E+M, situat pe strada Ogradei din Sectorul 5. 
 
Pompierii au realizat un dispozitiv circular pentru stingerea incendiului şi protejarea vecinătăţilor (case).
 
FOTO: ISU Bucuresti-Ilfov
FOTO: ISU Bucuresti-Ilfov
 
Echipajele SMURD acordă prim-ajutor pentru 4 victime, conştiente.
 
Au fost alertate 10 autospeciale de stingere, două autoscări, 6 autospeciale SMURD, 5 ambulanţe SABIF şi Detaşamentul Special de Salvatori.
 
”Sunt afectate de incendiu mansarda şi etajul 2, cu propagare parţială şi la etajul 1”, a transmis sursa citată.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.