Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) a adoptat o hotărâre privind măsurile restrictive care intră în vigoare, în Capitală, de duminică de la miezul nopţii. Astfel, circulaţia persoanelor este interzisă între orele 22.00-5.00 de luni până joi şi între 20.00-5.00, de vineri până duminică, iar operatorii economici pot funcţiona între 5.00 şi 21.00 în timpul săptămânii, respectiv 5.00-18.00, de vineri până duminică. La mall-uri, trebuie asigurată o suprafaţă de 7 metri pătraţi pentru fiecare persoană, iar accesul în pieţele agroalimentare şi în pieţele volante se va face fără a depăşi jumătate din capacitate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
UPDATE: Urmare a adoptării Hotărârii CMBSU nr.19 din 27.03.2021, Prefectura Bucureşti a făcut câteva precizări cu privire la excepţii: 
 
1.Cabinetele medicale, inclusiv stomatologice nu sunt afectate de reducerea programului operatorilor economici.
 
2. Scoaterea animalelor de companie în faţa locuinţei este permisă, cât timp persoana nu se deplasează în nicio altă parte şi prezintă dovada că locuieşte în imobilul în faţa căruia se află.
 
3. Victimele violenţei familiale se pot deplasa la secţiile de poliţie sau la centrele de primire, ca de altfel, orice persoană care este în situaţia de a fi nevoită să iasă din casă pentru a îşi proteja viaţa sau integritatea fizică, a sa sau a persoanelor pe care le are în grijă.
 
4. Pentru vaccinare, este permisă deplasarea.
 
ŞTIRE INIŢIALĂ: Potrivit Prefecturii Capitalei, sâmbătă, în şedinţa extraordinară a Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă au fost dispuse mai multe măsuri, valabile pentru 14 zile, acestea urmând a fi reevaluate la finalul acestei perioade sau la atingerea pragului de 7,5/1000 de locuitori.
 
În luarea acestei decizii s-a ţinut cont de propunerile DSP Bucureşti privind măsurile necesare în vederea limitării răspândirii infecţiei cu SARS CoV-2 în municipiul Bucureşti, de rata de incidenţă cumulată, pe o perioadă de 14 zile, care este de 6,88/1000 de locuitori, dar şi de creşterea constantă a numărului de cazuri noi de infectare cu virusul SARS- CoV-2, fapt ce generează o presiune constantă asupra capacităţii de gestionare a autorităţilor publice locale şi a sistemului sanitar.
 
Măsurile intră în vigoare duminică, la ora 0.00, acestea fiind:
 
1. Circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei este interzisă în intervalul orar 22,00 - 5,00 în zilele de luni până joi, şi în intervalul orar 20.00 – 05.00 în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, cu condiţia menţinerii incidenţei cumulată la cel mult 7,5/1000 de locuitori, cu următoarele excepţii:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
b) deplasarea pentru asistenţă medicală, care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente sau pentru efectuarea vaccinului conform programării;
c) deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care pot fi dovedite prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie;
e) părăsirea domiciliului pentru protejarea vieţii sau integrităţii fizice în cazul unui pericol grav şi iminent, cu apelarea Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă – 112.
 
Pentru verificarea motivului deplasării, în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea autorităţilor abilitate, legitimaţia de serviciu/adeverinţa eliberată de angajator, ori o declaraţie pe propria răspundere. 
Pentru verificarea deplasărilor în interes personal sunt obligate să prezinte declaraţia pe propria răspundere, completată în prealabil.
Pentru deplasarea către centrul de vaccinare, persoanele sunt obligate să prezinte dovada programării.
 
Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidenţă cumulată pe o perioada de 14 zile scade sub 3,5/1.000 de locuitori.
 
Pentru participarea la slujbele religioase oficiate cu ocazia sărbătorii de Pesah  se permite circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în data de 28.03.2021, în intervalul orar 20.00 – 22.00
Pentru participarea la slujbele religioase oficiate cu ocazia Paştelui Catolic, se permite circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în perioada 03.04.2021 – 04.04.2021, în intervalul orar 20.00 – 02.00.
 
2) Programul operatorilor economici care desfaşoară activităţi de comerţ/prestări servicii în spaţii închise şi /sau deschise, publice şi/sau private, se poate desfăşura în intervalul 05.00 – 18.00 în zilele de vineri, sâmbăta şi duminica. În zilele de luni – joi, programul poate fi desfăşurat în intervalul orar 05.00 – 21.00, cu condiţia menţinerii incidenţei cumulată la cel mult 7,5/1000 locuitori.
Prin excepţie de la prevederile de mai sus, în intervalul orar 21,00 - 05,00 în zilele de luni până joi, respectiv 18.00 – 05.00 în zilele de vineri, sâmbătă, duminică, operatorii economici pot activa doar în relaţia cu operatori economici cu activitate de livrare la domiciliu.
Tot prin excepţie de la prevederile de mai sus unităţile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum şi operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane care utilizează autovehicule cu capacitate mai mare de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului auto, şi cei din domeniul transportului rutier de mărfuri care utilizează autovehicule cu masa maximă autorizată de peste 2,4 tone îşi pot desfăşura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecţie sanitară.
         
Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidenţă cumulată pe o perioada de 14 zile scade sub 3,5/1.000 de locuitori.
       
Totodată, s-a hotărât să se suspende activitatea operatorilor economici desfăşurată în spaţii închise, în domeniul sălilor de sport/fitness.
Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidenţă scade sub 3,5/1.000 de locuitori.
 
3)  Accesul clienţilor în cadrul centrelor comerciale în care îşi desfăşoară activitatea mai mulţi agenţi economici, de tip mall, se va realiza astfel încat să se asigure menţinerea distanţei fizice de minimum 2 metri şi cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 7 m.p./persoană, cu respectarea tuturor prevederilor Ordinului Comun al Ministrului Sănătăţii şi Ministrului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri nr.1088/1910 din 2020.
 
4)  Accesul în pieţele agroalimentare şi în pieţele volante se face cu respectarea distanţării de minimum 2 m între oricare două persoane, dar fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a pieţei, cu aplicarea prevederilor Ordinului comun 335/2020 al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.
 
5) STB S.A. va monitoriza permanent gradul de încarcare a mijloacelor de transport pe care le deserveşte, în scopul diminuării aglomeraţiei din vehicule şi staţii, mai ales la orele de vârf. 
Se va respecta circuitul de urcare/coborare în mijlocul de transport, accesul pasagerilor realizându-se prin uşa din faţă, iar coborarea pe uşa din spate.
STB SA va informa călătorii cu privire la obligativitatea purtării corecte a măştii de protecţie şi a evitării consumului de produse alimentare în mijloacele de transport în comun, prin mijloace audio – video şi prin afişare în mijloacele de transport în comun.
 
6) Metrorex S.A. va informa şi îndruma publicul călător prin staţiile de sonorizare despre situaţiile de aglomerare apărute şi îl va informa asupra obligativităţii de a păstra distanţarea fizică şi de a purta corect masca de protecţie.
 
S- a hotărât că în unităţile de învăţământ participarea la ore să se desfăşoară astfel:
*Cu prezenţă fizică pentru:
- toţi preşcolarii şi elevii din învăţământul primar,
- elevii din clasele a VIII-a, a XII-a, a XIII-a şi elevii din anii terminali din învăţământul profesional şi postliceal, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, până la jumătate din numărul total de elevi înmatriculaţi în respectivele clase terminale;
Este permisă organizarea cu prezenţa fizică în unităţile de învăţământ  a următoarelor activităţi:
-        simulările examenelor naţionale şi a examenelor pentru anii terminali;
-        evaluările naţionale.
** Participarea zilnică, în sistem online, a elevilor din celelalte clase/ani de studiu.
 
7) S-a hotărât  interzicerea activităţii  cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum şi în interiorul altor spaţii publice închise care au acoperiş, plafon sau tavan şi care sunt delimitate de cel puţin doi pereţi, indiferent de faptul că sunt construcţii cu caracter temporar sau permanent.
 
Totodata, s-a hotărât  interzicerea activităţii restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, cu excepţia deservirii persoanelor cazate în interiorul acestor unităţi.
Este permisă prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, precum şi în spaţiile publice dacă au un tavan şi un singur perete cu asigurarea unei distanţe de minimum 2 metri între mese şi participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite şi cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii, ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.
Este permisă prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective.
 
Nu este permisă activitatea în baruri, cluburi şi discoteci.
Este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc, cu excepţia desfăşurării activităţii de comercializare a biletelor de tip LOTO, pariuri şi loz, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară.
 
8) Este interzisă organizarea şi desfăşurarea activităţii cu publicul în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte, inclusiv celor de tipul drive-in.
 Este interzisă organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale
 
Este obligatorie purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.