Cei şase copii din Călăraşi, intoxicaţi cu medicamente, au rămas internaţi în Spitalul Grigore Alexandrescu din Bucureşti starea lor fiind stabilă miercuri dimineaţă, fără complicaţii. Ei primesc tratament cu antidot.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE - Substanţa ingerată de copii, izoniazida,  în cantităţi mari, duce la fenomene neurologice, convulsii, tulburări metabolice cu afectare hepatică, renală, a precizat medicul Raluca Alexandru, de la Spitalul ”Grigore Alexandrescu” din Capitală, unde sunt internaţi copiii.

”Se poate ajunge la hemodializă şi chiar deces Din fericire, s-a intervenit prompt, cei de la SMURD au realizat gravitatea cazurilor şi au luat măsurile corespunzătoare.  La spital au fost mobilizaţi mai mulţi medici şi asistente de la secţia de toxicologie, UPU şi farmacia spitalului. Astfel că la mai puţin de 6 ore de la administrare erau internaţi şi sub tratament cu antidot - vitamina B6 toţi cei 6 copii cu vârste între 5 şi 16 ani”, a precizat medicul..

ŞTIREA INIŢIALĂ - La Spitalul Grigore Alexandrescu din Bucureşti au ajuns cinci fete, cu vârste cuprinse între 5 şi 16 ani, şi un băiat de 13 ani.

”Sunt stabili. Fără complicaţii. Sunt sub tratament cu antidot - vitamina B6”, au transmis oficialii unităţii medicale.

Între timp, procurorii s-au sesizat din oficiu şi au deschis dosar de cercetare penală in rem pentru vătămare corporală din culpă.

Anchetatorii au stabilit că minorii au luat un medicament pentru tuberculoză, care le fusese prescris de către medicul specialist, dar fără a fi respectată doza stabilită.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.