Cea mai mare tranşă de vaccin Vaxzevria (AstraZeneca), de 643.200 de doze, a ajuns în ţară luni seară.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
 
UPDATE - Reprezentanţii CNCAV au anunţat că, luni seară, în jurul orei 20.20, au intrat în ţară cele 643.200 de doze de vaccin Vaxzevria (AstraZeneca), prin Punctul de Trecere al Frontierei Nădlac II.

"Vă puteţi vaccina fără programare în centrele în care se administrează vaccinul Vaxzevria, în funcţie de locurile disponibile, şi în cadrul evenimentelor tip Maraton sau în centrele Drive-Thru", au arătat aceştia.

Până în prezent, în Uniunea Europeană au fost autorizate patru vaccinuri împotriva COVID-19: Comirnaty (Pfizer), Moderna, Vaxzevria (AstraZeneca) şi Janssen (Johnson&Johnson).

ŞTIREA INIŢIALĂ - ”România va primi cea mai însemnată tranşă de vaccin de la compania AstraZeneca, care constă în 643.200 doze de vaccin. Acestea vor ajunge mâine la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”. Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse în Bucureşti pe cale terestră.   Dozele vor fi depozitate la Centrul Naţional de Stocare, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel naţional. Centrul Naţional de Stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19 din cadrul Institutului „Cantacuzino” este complet autorizat şi avizat de către Autoritatea Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), autoritatea naţională care are competenţă în domeniul medicamentului de uz uman”, anunţă luni Comitetul Naţional de Coordonare a Vaccinării.

 
Până în prezent, ţara noastră a recepţionat 1.558.000 doze de vaccin produse de compania farmaceutică AstraZeneca, iar începând cu data de 15 februarie, 591.881 au fost deja utilizate pentru imunizarea populaţiei.  
 
În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepţionate de România în tranşa curentă, cât şi în tranşele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Naţional şi centrele regionale de depozitare, prin direcţiile de sănătate publică judeţene şi cea a municipiului Bucureşti.  
 
În România, alocarea dozelor de vaccin se realizează conform calendarului de livrare pus la dispoziţie de firma producătoare, sens în care, săptămânal, ţara noastră primeşte tranşele de vaccin necesare imunizării populaţiei.   
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.