Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a avut luni prima reacţie în cazul accidentului în care un poliţist a lovit cu maşina două fetiţe, în Bucureşti, iar una dintre ele a murit, afirmând că regretă enorm această tragedie, că sentimentul este unul cutremurător şi că ”vorbim de o faptă ireparabilă”. Bode a anunţat măsurile luate până acum în acest caz, precizând că poliţistul nu executa o misiune de urgenţă. El a anunţat că va fi revizuită procedura de selecţie a personalului din sursă externă, dat fiind că poliţistul care a produs accidentul fusese recrutat astfel. "Pentru mine imaginea şi mai ales comentariile cum că poliţistul ar fi verificat cu piciorul dacă fata trăieşte au fost la fel de şocante ca şi accidentul în sine. Pentru mintea unui om normal o astfel de imagine nu poate fi concepută, nu poate fi înţeleasă şi evident că am verificat dacă acest lucru s-a întâmplat", a afirmat Bode, precizând că în urma anchetei procurorului se va stabili dacă s-a întâmplat aşa sau nu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Regret enorm această tragedie care a şocat o ţară întreagă şi, dincolo de funcţia ministerială, sunt tatăl unei fetiţe de vârstă apropiată cu Raisa, iar sentimentul pe care îl simt este unul cutremurător. Ştim că orice aş spune, orice am face, nu o putem aduce pe Raisa înapoi. Vorbim de o faptă ireparabilă. Însă pentru familia îndoliată şi pentru opinia publică am obligaţia să dispun măsuri, în limita competenţelor legale, şi să prezintă rezultatele acestor măsuri. Încă o dată, transmis condoleanţe familiei Raisei şi însănătoşire grabnică Mariei", a declarat Lucian Bode, luni, într-o conferinţă de presă în care a vorbit despre accidentul din Sectorul 1, unde un poliţist a lovit cu maşina două fete de 11 ani, iar una dintre ele a murit, cealaltă fiind rănită.

El a arătat că a solicitat "transparenţă şi celeritate" în soluţionrea acestui caz şi a alocat resurse suficiente.

Bode a amintit că imediat ce s-a pus în mişcare acţiunea penală, poliţistul a fost pus la dispoziţie.

"În paralel, Poliţia Capitalei a declanşat verificări cu privire la situaţia agentului, luând totodată şi alte măsuri organizatorice. Fac precizarea că poliţistul se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, respectiv misiuni poliţieneşti, la solicitarea structurii de Evidenţă a Populaţiei. Precizez, de asemenea, că nu executa o misiune cu caracter de urgenţă. Şi pentru că am văzut foarte multe discuţii în spaţiul public în care se inducea ideea că dacă ar fi fost într-o misiune de urgenţă avea alte responsabilităţi sau ar fi fost scutit de anumite obligaţii, legea este foarte clară, tot ce înseamnă conducere în regim prioritar şi dacă te deplasezi în misiune poliţienească sau în misiune de urgenţă are obligaţia, cel care conduce o maşină a Poliţiei, are obligaţia să circule cu prudenţă şi este scutit doar de partea contravenţională, nu şi de răspunderea penală. Am făcut această precizare ca să nu mai avem discuţii că dacă ar fi fost într-o misiune de urgenţă nu avea obligaţia să fie atent şi la pietonii care traversează pe trecerea de pietoni", a explicat.

El a precizat că trebuie reanalizat procesul de recrutare din sursă externă.

"Am decis să reanalizăm la nivelul MAI procesul de recrutare din sursă externă, pe cât de necesar, pe atât de riscant în unele situaţii", a afirmat Bode.

El a vorbit despre deficitul de personal din minister, de aproape 30.000 de funcţii.

"Suntem obligaţi să recurgem la această procedură de selecţie pentru a acoperi acest eficit de personal uriaş din MAI", a explicat el.

Bode a adăugat că se va "pune accent în continuare pe componenta de recrutare de specialişti în MAI în acţiunile de recrutare din sursă externă".

Lucian Bode a explicat că este necesar să fie crescută cifra de şcolarizare atât în şcolile post liceale, cât şi la Academia de Poliţie.

"Fac apel la întreaga clasă politică să ne susţină în Parlament în demersul de a modifica şi moderniza legislaţia rutieră din România, tot ce înseamnă responsabilităţi, sancţiuni şi termeni", a subliniat ministrul.

Lucian Bode s-a referit şi la imaginile care ar arăta cum poliţistul atinge victima cu piciorul. 
 
"Un accident în care un copil este omorât pe trecerea de pietoni este o tragedie. Pentru mine imaginea şi mai ales comentariile cum că poliţistul ar fi verificat cu piciorul dacă fata trăieşte au fost la fel de şocante ca şi accidentul în sine. Pentru mintea unui om normal o astfel de imagine nu poate fi concepută, nu poate fi înţeleasă şi evident că am verificat dacă acest lucru s-a întâmplat. Procurorul are acest dosar în administrare. Sunt martori audiaţi care spun dacă s-a întâmplat sau nu s-a întâmplat aşa. Am văzut în spaţiul public aseară o înregistrare care ar fi de la STS pe 112 din care rezulta că poliţistul s-a coordonat cu dispecerii la un moment dat, spunându-i să aşeze corpul copilului pe partea stângă, ajutându-l să-i dea primul ajutor şi respectiva imagine, am văzut aceste comentarii, dar nu am dovada că aşa s-a întâmplat, sunt convins că procurorul o va avea în final, ar arăta că fetiţa se afla poziţionată pe partea stângă atunci când au venit salvatorii, în mai puţin de opt minute de la apel, şi poliţistul ar fi fost cel care ar fi întors victima pe partea stângă”, a explicat Bode.
 
Bode a mai precizat că Poliţia Capitalei a făcut o verificare a întregii activităţi a poliţistului.
 
"Poliţia Capitalei a dispus o verificare a întregii activităţi a poliţiştului, nu doar pe componenta de pregătire, din momentul în care a fost recrutat din sursă externă, ce pregătire a făcut şi ce pregătire a făcut după ce a intrat în sistemul de ordine publică”, a afirmat ministrul de Interne.
 
Reprezentanţii Poliţiei au precizat că poliţistul a făcut, în luna august a anului trecut, pregătire pe conducere defensivă. 
 
De asemenea, Bode a menţionat că misiunea poliţistului era să verifice la domiciliu anumite persoane. 
 
"Efectua o misiune poliţienească la solicitarea structurii de Evidenţă a Populaţiei, mai exact, veficia la domiciliu anumite persoane. (...) Nu se afla într-o misiune de urgenţă”, a transmis Bode.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.