Un elev de clasa a Vlll-a care a fost laşcoală pentur pregătirea în vederea Evaluării Naţionale, intrând în contact cu colegi şi cu profesori, a fost diagnosticat cu COVID - 19, anunţă Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (USLIP) Iaşi, care precizează că alte două cazuri, de laşcoli diferite, sunt monitorizate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Aşa cum avertizăm de mai bine de o lună de zile, ambiţia Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi Ministerului Sănătăţii de a aduce elevii la şcoală pentru pregătirea examenelor de Bacalaureat şi Evaluare Naţională, începe să producă consecinţe! Avem deja primul caz confirmat al unui elev de clasa a VIII-a care a fost prezent la şcoală pentru două zile şi inevitabil, a intrat în contact cu profesorii şi cel puţin 10 colegi. Conducerea USLIP Iaşi mai monitorizează două situaţii din două unităţi şcolare unde avem în derulare teste medicale”, anunţă sindicatul.

Sindicaliştii susţin că ”nicio aşa-zisă măsură de siguranţă adoptată de către MEC nu poate opri ,,importul” virusurilor în unităţile şcolare”.

”Este îngrijorător şi faptul că primim foarte multe mesaje de la elevi şi profesori prin care ni se reclamă că nu se respectă niciun fel de reguli de distanţare fizică în unităţile de învăţământ”, afirmă USLIP..

USLIP IAŞI subliniază că întreaga responsabilitate pentru consecinţele care pot decurge din acest experiment social numit pregătire şi participare la examenele de Bacalaureat şi Evaluare Naţională aparţine în exclusivitate Ministerului Educaţiei şi Cercetării, dar în egală măsură şi Ministerului Sănătăţii, care are obligaţia de a pune sănătatea publică a populaţiei României deasupra oricăror altor considerente, indiferent de justificarea acestora.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.