Poliţiştii rutieri şi de la transporturi au suspendat, vineri, un permis de conducere, au retras şase certificate de înmatriculare şi au aplicat peste 30 de amenzi în doar trei ore taximetriştilor din zona Aeroportului Henri Coandă din Bucureşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), poliţiştii au desfăşurat, vineri, între orele 11.00 şi 14.00, acţiuni pentru verificarea legalităţii activităţii de taximetrie din zona Aeroportului Internaţional Henri Coandă Bucureşti.

Astfel, în doar trei ore, după controlul a 63 de autoturisme, poliţiştii au suspendat un permis, au retras şase certificate de înmatriculare pentru defecţiuni tehnice sau dotări suplimentare nepermise de lege şi au aplicat 32 de amenzi, dintre care 30 au fost pentru încălcarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice şi două pentru încălcări ale prevederilor Legii 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.