Raed Arafat a precizat, referitor la cele două trenuri cu ajutoare care constau în materiale de cazarmament din stocurile „Romanian ShelterCapacity (RO-Shelt)” ale RescEU şi care pleacă din România către Turcia, că toate sunt plătite de către Comisia Europeană. Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) a adăugat că nu se pune problema ca România să îşi suspende operaţiunile de salvare în Turcia, în contextul în care Germania şi Austria au decis să facă acest lucru.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„De ieri după-amiază se încarcă primul tren, astăzi s-a terminat încărcarea. Era planificat să plece mâine dimineaţă, dar având în vedere că am terminat încărcarea primului tren mai devreme, va pleca la ora 21.00, în această noapte, în speranţa că luni seară sau marţi va ajunge la depozitul pe care ni l-a indicat de Agenţia de Salvare din Turcia. Primul tren include 1.200 de corturi, cele 8.000 de paturi, 2.200 de saltele, 4.800 de perne, 9.600 de feţe de pernă, 4.800 de aşternuturi şi alte materiale, urmând ca diferenţa până la 2.000 de corturi să plece cu trenul ce este încărcat acum, în spatele nostru. Vreau să subliniez efortul major făcut de colegii noştri de la IGSU, pentru că în cazul în care nu aveam IGSU care să se implice în implementarea proiectului şi operaţiunea de încărcare din seara de ieri şi astăzi, trenul acesta poate pleca după 2-4 zile. Normal că suntem alături de populaţia din Turcia şi încercăm să facem totul pentru că ne dăm seama că aceste materiale sunt extrem de necesare şi trebuie să ajungă foarte rapid. De aceea încercăm să rezolvăm problemele, fără să ţinem cont de timp, de oră ca să facem să meargă totul mai departe”, a afirmat, sâmbătă, Raed Arafat.
 
El a precizat că primul tren cu astfel de ajutoare pentru Turcia a plecat sâmbătă seara, iar al doilea este încărcat. 
 
„În spatele meu vedeţi al doilea tren care este în încărcare. Am apelat la CFR Marfă, am apelat la Ministerul Transporturilor care a venit în sprijinul nostru în mod extraordinar de rapid. (...) De ieri s-a încărcat primul tren, astăzi s-a terminat, era planificat să plece mâine dimineaţă. Având în vedere că am terminat încărcarea primului tren mai devreme va pleca la ora 21, în speranţa că luni seara, marţi o să ajungă la depozitul pe care l-a indicat agenţia de salvare din Turcia. Primul tren include 1.200 de corturi, cele 8.000 de paturi, 2.200 de saltele, 4.800 de perne, 9.600 de feţe de perne, 4.800 de aşternuturi şi alte materiale, urmând ca diferenţa până la 2.000 de corturi şi celelalte materiale să plece cu trenul care deja se încarcă”, a mai transmis şeful DSU. 
 
Acesta  a mai anunţat că alte corturi vor fi trimise în Turcia pe cale aeriană şi terestră. 
 
„Am ţinut legătura astăzi cu domnul ministru Bode şi cu domnul prim-ministru. Domnul ministru a avut astăzi o discuţie cu ministrul de interne din Turcia, l-a asigurat că vom asigura sprijinul inclusiv UNHCR (Înaltul Comisariat pentru Refugiaţi al Naţiunilor Unite - n.r.) care va trimite la rândul său un număr de corturi de aproximativ 5.000 de corturi pe mai multe căi şi pe calea aeriană prin avioane Turkish Airlines şi prin cale terestră, prin camioane. Primul transport va pleca în noaptea asta spre dimineaţă de la Bucureşti, cu un avion Turkish Airlines, urmează să plece încă un avion şi restul camioanele care vor ajunge după câteva zile în Turcia”, a mai spus Arafat.
 
El s-a referit şi la cele 40 de tone de ajutoare pe care România le va trimite către Siria şi a adăugat că autorităţile sunt în aşteptarea permisiunii începerii transferului echipamentelor.
 
Arafat a menţionat că, cel devreme luni şi cel mai târziu marţi, primele avioane cu ajutoare pentru Siria decola. Ajutoarele din partea României vor ajunge în două zone, una controlată de Guvernul oficial, şi alta în nord-vest, urmând să fie distribuite prin Naţiunile Unite.
 
Întrebat dacă România ar putea să îşi suspende operaţiunile de salvare în Turcia, cum au decis Germania şi Austria, şeful DSU a explicat că nu se pune problema.
 
„Am discutat şi cu şeful misiunii pe care l-am trimis şi cu colegii de la echipa de coordonare de la Protecţia Civilă Europeană şi cu autorităţile turce. Unele misiuni pe care le execută sunt însoţiţi de jandarmi pentru protecţia lor, dar nu pentru motive care să îi facă să plece de acolo. Deci este o zonă cu foarte multe clădiri dărâmate. Mai apare o persoană sau alta care încalcă regulile ordinii publice şi pentru asta s-a decis să se cheme un sprijin şi să fie lângă ei o echipă de jandarmi. Nu se pune problema retragerii. Chiar am fost rugaţi să mai rămânem o perioadă, echipele noastre vor rămâne până când ni se va spune că s-a terminat faza de căutare şi salvare, iar atunci suntem pregătiţi să îi aducem imediat înapoi. Dacă apar alte elemente, normal că suntem pregătiţi pentru a îi aduce înapoi, oricând este nevoie”, a completat Arafat. 

Bilanţul cutremurelor devastatoare din Turcia şi Siria continuă să crească, numărul deceselor trecând sâmbătă de 25.000, relatează cnn.com.

Foto: IGSU
Foto: IGSU
Foto: IGSU
Foto: IGSU
Foto: IGSU
Foto: IGSU
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.