Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT) a transmis, miercuri că renunţarea la supraacciza nu este un moft, ci o chestiune de principiu. ”Starea infrastructurii rutiere nu justifică nici măcar plata vignetei, astfel încât orice argument contra eliminării supraaccizei nu reprezintă altceva decât o dovadă de imbecilitate politică”, au transmis transportatorii care consideră că se va vedea în curând această reducere. În plus, aceştia afirmă că se va putea reveni la alimentarea cu carburant din ţară, odată cu eliminarea supraaccizei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Renunţarea la supraacciza nu este un moft ci o chestiune de principiu. Starea infrastructurii rutiere nu justifică nici măcar plata vignetei, astfel încât orice argument contra eliminării supraaccizei nu reprezintă altceva decât o dovadă de imbecilitate politică. Asistăm deja la reacţii total rupte de realitate, din partea unor politicieni, în ceea ce priveşte eliminarea acestei taxe la taxaă, la care, în plus, se mai aplică şi TVA-ul”, au transmis, miercuri seară, reprezentaţii FORT.

Potrivit acestora, ”supraacciza a produs deja suficiente pagube bugetului de stat şi consumatorilor persoane fizice şi juridice, iar eliminarea acestei taxe nu este un act de curaj ci doar de normalitate ce nu trebuie amestecat în mocirla luptei politice”.

FORT afirmă că preşedintele Federaţiei, Augustin Hagiu, a solicitat încă de la prima întâlnire cu actualul Guvern, în data de 26 noiembrie, o poziţie fermă pe acest subiect.

”Totodată renunţarea la supraacciza este susţinută de o largă majoritate Parlamentară, indiferent de culoarea politică, senatori şi deputaţi cu care F.O.R.T discuta pe acest subiect încă din 2017. Aşadar, după recalcularea valorii accizei actualizată conform reglementărilor în vigoare, urmează ca ecartul în minus generat de eliminarea supraacizei să devină vizibil.
O primă consecinţă benefică pentru operatorii de transport o poate reprezenta revenirea la alimentările în ţară ce presupune o gestionare mai simplificată coroborat cu renunţarea la schema complexă aplicată în prezent pentru recuperarea unei componente din supraacciză”, au mai transmis transportatorii.

FORT a precizat că salută ”revenirea la normalitate”.

”FORT recomandă tuturor politrucilor rupţi de realitate să tacă măcar din respect pentru cei ce aşteaptă de 20 de ani să vadă o autostrada Est-Vest care să străbată România”, au mai transmis reprezentanţii Federaţiei.

Premierul Ludovic Orban a afirmat, miercuri seară, că odată cu eliminarea supraaccizei la carburanţi, va creşte consumul şi se va reduce inflaţia.

”Ori, orice creştere prea mare a preţului la combustibil afectează negativ economia. Creşte costurile cu transpoturile, afectează transportatorii, sunt destui transportatori care compară preţurile la nivel european şi renunţă să alimenteze din România. De asemenea, o acciză prea mare crează inflaţie şi duce la creşterea preţului la toate produsele care implică transport. Şi aşa inflaţia este foarte mare. Cred că reducerea accizei reprezintă un stimulent bun pentru economie şi va aduce efecte pe reducerea inflaţiei”, a explicat premierul.

Supraacciza la carburanţi a fost eliminată, miercuri, prin votul deputaţilor, legea în acest sens urmând să fie tirmisă la promulgare.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.