Doi adulţi şi trei copii mici la spital, după ce au fost răniţi într-un accident în judeţul Suceava, în care au fost implicate două autoturisme - FOTO

Doi adulţi şi trei copii mici la spital, după ce au fost răniţi într-un accident în judeţul Suceava, în care au fost implicate două autoturisme - FOTO
FOTO ISU Suceava

Doi adulţi de 37 şi 41 de ani şi trei copii cu vârste între 2 şi 7 ani vor fi transportaţi la spital, sâmbătă seară, după ce au fost răniţi într-un accident în judeţul Suceava, în care au fost implicate două autoturisme.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava informează că sâmbătă seară a avut loc un accident rutier la Costâna, un sat al comunei Todireşti, din judeţul Suceava, unde s-au ciocnit două autoturisme cu şase persoane implicate. 

„La faţa locului au intervenit cinci echipaje: un echipaj de descarcerare, un echipaj de terapie intensivă mobilă şi un echipaj de prim ajutor de la ISU, precum şi două echipaje tip B2 de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Suceava”, precizează sursa citată. 

Potrivit aceleiaşi surse, în urma accidentului, cinci pacienti vor fi transportaţi la spital, dintre care doi adulţi de 37 şi 41 de ani şi trei copii de 7, 5 şi respectiv 2 ani, care au suferit diverse contuzii, aceştia fiind conştienţi şi stabili hemodinamic.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră