Patronul firmei care realiza lucrările de racordare la canalizare a clădirii în care funcţiona internatul Liceului Teoretic ”Tamási Áron” din Odorheiu Secuiesc afirmă că a dat ordin pentru realizarea săpăturilor, luni, iar acestea au fost făcute cu un excavator şi că nu ştia că în interiorul clădirii erau elevi. Muncitorul care a săpat a povestit că a văzut cum de sus cade o bucată de tencuială, iar apoi, în doar câteva secunde, întreg zidul s-a prăbuşit, susţine patronul firmei. Şeful Inspectoratului de Stat în Construcţii, Paul Racoviţă, afirmă că, în urma primelor verificări pe care le-a făcut, a constatat că este posibil să existe o necorelare între proiectul pentru racordul de canalizare a clădirii şi lucrările realizate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI UPDATE - Tragedia de la Odorheiu Secuiesc - Ancheta a fost preluată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş / Care sunt acuzaţiile/ Vor fi făcute mai multe expertize, după ce zona va fi asigurată

Marţi, la locul unde s-a prăbuşit zidul clădirii care aparţine Arhiepiscopiei Romano-Catolice din Alba Iulia şi în care funcţiona internatul Liceului Teoretic ”Tamási Áron” din Odorheiu Secuiesc a fost prezent şi patronul firmei care executa lucrările de racordare la reţeaua de canalizare.

”Dimineaţă (luni – n.r.) am dat ordin oamenilor să facem... La 10 (a fost dat ordinul - n.r.) şi la 12-13, să fie gata, să punem înapoi membrana şi să punem pământul”, a declarat jurnaliştilor, marţi, patronul firmei.

El a precizat că săpăturile s-au făcut cu excavatorul şi că în doar câteva secunde zidul s-a prăbuşit, fără a se simţi vibraţii ale clădirii după ce excavatorul a început să sape.

”Colegul numai a văzut că de sus cade nişte tencuială. Apoi s-a văzut că vine tot afară. Au fost trei, maxim cinci secunde (până când zidul s-a prăbuşit – n.r.)”, a explicat el.

El a spus că nu ştia că în interiorul clădirii erau elevi, precizând că regretă incidentul.

Lucrările de racordare la reţeaua de canalizare erau executate în baza unei autorizaţii emise în luna octombrie de către Primăria Odorheiu Secuiesc.

Şeful Inspectoratului de Stat în Construcţii, Paul Racoviţă, a declarat, marţi, la Odorheiu Secuiesc, că orice incident de acest fel poate fi evitat dacă se respectă normativele.

”Orice accident de natura aceasta putea fi evitat, cu puţină atenţie, cu puţină grijă şi cu respectarea reglementărilor tehnice pe care le avem în vigoare la acest moment. Cred că există, din ce am văzut până în acest moment, o necorelare între ceea ce este fizic în teren cu partea de proiect”, a declarat Paul Racoviţă.

Clădirea internatului Liceului ”Tamasi Aron” din Odorheiu Secuiesc, judeţul Harghita, s-a prăbuşit parţial, luni după-amiază, patru elevi fiind prinşi sub dărâmături. Două eleve au fost scoase conştiente, o alta fiind supusă manevrelor de resuscitare, la care a răspuns. Toate trei au fost transportate la spital, una dintre ele fiind intubată. Cea de-a patra victimă - un băiat - a fost scoasă ulterior, fiind făcute manevre de resuscitare, însă fără rezultat, astfel că a fost declarat decesul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.