Tânărul care a încercat să vândă un obuz pe un site de anunţuri, cerând pe el 4.000 de euro, va fi cercetat în stare de libertate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Poliţiei Ilfov, tânărul de 24 de ani din Cernica nu a fost reţinut în urma audierilor, luându-se dicizia ca el să fie cercetat în stare de libertate pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Poliţiştii au început verificări în urma apariţiei pe publi 24 a unui anunţ în care un bărbat a pus la vânzare un obuz, acest caz fiind semnalat Poliţiei de către o persoană care a sunat la 112.

Vineri dimineaţă, poliţiştii au găsit obuzul la locul de muncă al bărbatului, respectiv la sediul Rosal din sectorul 3. Obuzul era depozitat într-un coş de gunoi.

Zona a fost izolată, iar la faţa locului a fost aşteptată echipa de pirotehnişti.

Cel care a postat anunţul şi căruia îi aparţine obuzul este un  tânăr de 24 de ani din sat Tânganu, Cernica, el cerând pentru obuz 4.000 de euro.

În acest caz a fost deschis dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.