O femeie din Capitală a fost la un pas de a fi înşelată cu peste o sută de mii de lei de către persoane care s-au recomandat poliţişti şi reprezentanţi ai Autorităţii de Supraveghere Financiară. Victimei i s-a spus că cineva încearcă să ia, în mod fraudulos, un credit în numele ei şi i s-a cerut să contracteze ea însăşi un credit şi să dea banii infractorilor, pentru ca aceştia să fie „securizaţi”. Pentru a crea aparenţa legalităţii, infractorii au prezentat femeii inclusiv o legitimaţie falsificată şi au intrat în apel video cu ea, un bărbat purtând uniformă de poliţist. În cele din urmă, femeia şi-a dat seama că poate fi înşelată şi a apelat la autorităţi, un bărbat din Ucraina fiind prins în flagrant.
Femeia a fost contactată telefonic de mai multe persoane, care s-au prezentat fie poliţişti, fie reprezentanţi ai ASF, care i-au comunicat că datele sale au fost folosite pentru contractarea frauduloasă a unui credit.
„I-au comunicat că datele sale au fost folosite pentru deschiderea frauduloasă a unui credit, iar pentru a secruiza banii este nevoie să le remită acestora o anmită sumă de bani la o locaţie indicată de ei. Pentru a-i câştiga încrederea, aceştia au folosit identităţi false, i-au transmis fotografia unei legitimaţii şi au apleat inclusiv la comunicaraea video, unul dintre bărbaţi apărând îmbrăcat în uniformă de poliţist. Convinsă că participă la o procedură oficială, femeia a solicitat un credit ce 108.000 lei şi a restras întrega sumă de bani în humerara. În momentul în care a realizat că solciitările sunt suspecte, femeia s-a prezentat la poliţie”, au declarat oficiali ai Parchetului d epe lângă Judecătoria Sectorului1.
Procurorii au organizat un flagrant, în contextul în care victima trebuia sp se întîlnească, ân ziua de 15 septembrie, la ora 16:30, în parcarea unui supermarket din sectorul 2.
Femeia avea la ea suma de 108.171 lei provenită dintr-un credit obţinut de la o bancă. La întâlnure a venit un tânăr de cetăţenie ucraineană, pregptit să intre în posesia banilor. Acesta a fost prins în flagrant în timp este anchetat penal pentru tentativă de înşelăciune, fiind plasat sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile. El are interdicţia de a părăsi municipiul Bucureşti, fără încuviinţarea prealabilă a procurorului de caz. În plus, are obligaţia de purtare a unui dispozitiv electronic de supraveghere.
