O firmă din Turcia va livra spitalul modular care va fi amenajat în localitatea Leţcani de lângă municipiul Iaşi, valoarea contractului fiind de 13,2 milioane de euro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Maricel Popa, a declarat, într-o conferinţă de presă online, că a semnat marţi contractul de achiziţie a spitalului modular, câştigătoarea licitaţiei fiind compania SDI Global LLC din Turcia. Valoarea contractului este de 13,2 milioane de euro.

Potrivit reprezentanţilor CJ Iaşi, spitalul va primi în principal pacienţi infectaţi cu COVID-19.

Unitatea mobilă va fi formată din aproximativ 100 de containere de diferite dimensiuni şi va avea o capacitate de 250 de paturi, din care 100 pentru terapie intensivă. Spitalul va fi amplasat în localitatea Leţcani, la intrarea în municipiul Iaşi.

Unitatea va dispune printre altele de zonă de triaj, unitate de primire urgenţe şi terapie intensivă, radiologie, unitate de sterilizare, laboratoare de analize medicale şi bancă de sânge, depozit pentru medicamente, farmacie, saloane pentru pacienţii cu forme uşoare sau medii, dar şi sală de operaţie.

De asemenea, spitalul va avea şi o zonă de cazare cu 16 paturi pentru personalul medical.

”Investiţia reprezintă un efort financiar consistent pentru orice buget judeţean. Apreciez consensul la nivelul consilierilor judeţeni din Iaşi şi Neamţ, aceştia votând pentru achiziţia în comun a unităţii sanitare. În ceea ce priveşte punerea în funcţiune a spitalului mă aştept să fim susţinuţi de ministerul Sănătăţii pentru obţinerea avizelor în regim de urgenţă. Majoritatea spitalelor din Iaşi au adresabilitate regională. Am considerat necesar să avem o astfel de unitate tampon care să asigure în primul rând un triaj al pacienţilor care vin din zona Moldovei, pentru a proteja celelalte spitale, cadrele medicale şi pacienţii cu alte patologii”, a afirmat şeful CJ Iaşi, Maricel Popa.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Raed Arafat a spus în cadrul aceleiaşI conferinţe online că este nevoie de implicare, el precizând că autorităţile locale şi judeţene pot veni în sprijinul serviciilor medicale de urgenţă.

”Un astfel de spital creşte capacitatea nu numai pentru pandemie dar şi pentru alte situaţii de urgenţă. România avea nevoie de aşa ceva. Avem spitale instalate în anumite zone, dar nu e suficient. Acest spital va veni cu un sprijin mare, mai ales că nivelul de dotare şi partea de terapie intensivă sunt foarte importante. Judeţul Iaşi fiind unul universitar va permite şi asigurarea personalului medical pentru acest spital în colaborare cu restul judeţelor din regiune”, a afirmat Raed Arafat.

Termenul de livrare a noului spital este de maxim 20 de zile. Furnizorul se obligă ca în termen de şapte zile să instaleze, să pună în funcţiune şi să obţină toate avizele necesare de la Ministerul Sănătăţii. Garanţia oferită este de 24 de luni pentru tot ansamblul şi echipamentele medicale livrate.

Contractul a fost semnat între Asociaţia Intercomunitară Euronest din subordinea CJ Iaşi şi SDI Global LLC din Turcia, câştigătorul licitaţiei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.