Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii, a anunţat că miercuri după-amiază vor ajunge în ţară primele o mie de fiole de imunoglobulină, iar începând de joi livrările vor fi constante, astfel încât până la finalul lunii aprilie vor intra cantităţile accesate prin mecanismul de protecţie civilă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Pintea a explicat miercuri: „În după-amiaza aceasta vor sosi o mie de fiole de imunoglobulină, iar începând de mâine livările vor fi constante, astfel încât până la sfârşitul lunii aprilie vor intra cantităţile pe care le-am accesat prin mecanismul de proteccţie civilă şi alte produse de la distribuitor. Conform graficelor de livrare”.

Ministrul Sănătăţii şi-a exprimat speranţa încheierii problemei imunoglobulinei. 

„Este vorba despre 16.000 de doze care vin din Austria, pentru că 50 de kilograme sunt echivalentul a 16.000 de doze, plus alte câteva mii de doze care vin pe contracte pe care le-am avut cu distribuitorii. Acestea de astăzi sunt pe contracte cu distribuitorii”, a precizat Pintea.

Sunt spitale care au deja contracte cu Unifarm, pe acest tip de imunoglobulină care a fost comandat şi se livrează, a mai spus ea.

„Toate bugetele au scăzut în această perioadă, urmând ca la rectificare să facem suplimentări pe programele naţionale. În acest moment, din certitudinile pe care le am, pentru că am verificat, există bani la spitale pentru a-şi acoperi necesarul de medicamente pentru pacienţii din program. Sunt spitale care achiziţionează şi penyru imunodeficienţa secundară şi au imunoglobulină şi pentru aceşti pacienţi”, a mai afirmat ea.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.