Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a pornit, duminică, spre Spitalul de Neuropsihiatrie Săpoca pentru a coordona ancheta internă care se desfăşoară acolo şi pentru a oferi tot sprijinul procurorilor. ”Orice eroare de procedură trebuie corectată prompt pentru a preveni astfel de drame”, a scris Pintea pe Facebook.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În urma informării în permanenţă a premierului, la dispoziţia acesteia, am pornit de urgenţă la Spitalul Săpoca din Buzău, pentru a coordona personal ancheta internă privind întâmplăriledin noaptea trecută şi pentru a asigura tot suportul necesar organelor de urmărire penală. Este un caz tragic care impune rigoare în analiză şi măsuri urgene. Am spus de fiecare dată că siguranţa şi sănătatea pacienţilor sunt menirea întregului sistem medical, iar orice eroare de procedură trebuie corectată prompt pentru a preveni astfel de drame”, a scris, duminică, pe Facebook, Sorina Pintea.

Aceasta a transmis condoleanţe familiilor pacienţilor ucişi.

”Suntem alături de familiile îndurerate şi le transmitem toată compasiunea noastră, precum şi asigurarea faptului că toţi cei ce se vor dovedi vinovaţi vor plăti”, a mai scris Pintea.

Anterior, Ministerul Sănătăţii a anunţat că Sorina Pintea a trimis la Săpoca Corpul de control. 

Patru persoane au murit şi nouă au fost rănite, după ce un bărbat de 38 de ani, cu sevraj etilic, a atacat cu stativul de la perfuzii pacienţii din două saloane ale Spitalului de Neuropsihiatrie Săpoca, judeţul Buzău.
 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.