Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătăţii, a revenit asupra demisiei de la conducerea Spitalului Judeţean din Baia Mare, însă va fi înlocuită, pe perioada în care se află în concediu medical, de directorul medical al unităţii spitaliceşti. Pintea demisionase din funcţia de manager al SJU după ce a fost arestată preventiv pentru luare de mită.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Sorina Pintea a anunţat, miercuri, că îşi retrage demisia din funcţia de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" din Baia Mare.

Ea va fi înlocuită însă, pe durata incapacităţii temporare de muncă, de directorul medical Vasile Pop.

Pintea a fost reţinută de DNA la sfârşitul lunii februarie, fiind acuzată de luare de mită în formă continuată pentru că ar fi primit, printr-un intermediar, de la reprezentanţii unei societăţi comerciale, în două tranşe, sumele de 10.000 de euro şi 120.000 lei, care nu i s-ar fi cuvenit, reprezentând un procent de 7% din valoarea unui contract de achiziţie publică ce avea ca obiect “proiectarea şi executarea lucrărilor de amenajare bloc operator-sală chirurgie cardiovasculară şi toracică şi spaţii adiacente”, încheiat în anul 2019 de unitatea spitalicească cu societatea comercială.

Pe durata arestului, ea a necesitat în mai multe rânduri îngrijiri medicale din cauza bolii autoimuine de care suferă.

Ulterior, ea a fost plasată sub control judiciar.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.