Norvegia şi-a luat miercuri adio de la regele Harald al V-lea, la funeralii care i-au reflectat caracterul, deschise şi unificatoare, în prezenţa, între alţii, a prinţului William şi a lui Volodimir Zelenski, relatează AFP.
După o procesiune funerară în capitală, înţesată de lume, şi o ceremonie religioasă la Cetedrala luterană din Oslo, rămăşiţele lui Harald, care a murit la 28 august la vârsta de 89 de ani, au fost conduse în Biserica Castelului Akershus, locul său de veci.
Decan, până la moartea sa, al suveranilor din Europa, Harald era o figură populară, în pofida scandalurilor care i-au afectat familia la sfârşitul domniei sale.
Aproximativ 48.000 de persoane au asistat la procesiunea funerară, potrivit poliţiei. ”El a fost stânca noastră”, a declarat AFP o cotabilă, Inger Elise Kolstø, în vârstă de 63 de ani.
Rămăşiţele, depuse pe un afet de tun, au fost transportate pe principala arteră din Oslo, urmate pe jos de fiul şi succesorul lui Harald, Haakon al VIII-lea, copiii şi sora sa şi de numeroşi demnitari norvegieni şi străini.
Doar văduva lui Harald, regina Sonja, în vârstă de 89 de ani, şi noua regină, Mette-Marit, convalescentă în urma unei grefe de plămâni, în iunie, s-au deplasat cu maşina.
În afară de preşedintele ucrinean şi moştenitorul coroanei britanice, capete încoronate scandinave, spaniole şi olandeze, prinţul moştenitor al japoniei, preşedinţii german şi finlandez şi premierii francez şi thailandez au participat la funeralii.
Ceremonia religioasă a început la ora locală 13.00 (14.00, ora României), cu un moment de reculegere, respectat în întreaga ţară.
”El a fîcut Norvegia mai mare, vorbind despre un «noi» norvegian în care îşi are locul fiecare”, a declarat premierul norvegian Jonas Gahr Støre, în discursul său funebru.

Plasat în arest la domiciliu, în aşteptarea procesului în apel, fiul reginei Mette-Marit, Marius Borg Høiby, condamnat în iunie cu privire la violuri şi violenţe, a asistat la funeralii.
SARCOFAG
În urma unei slujbe religioase, patru avioane de vânătoare de tip F-35 au survolat Catedrala în formaţie "missing man", în timp ce sicriul era condus la Biserica Castelului Akershus pe ”Marşul Funebru” al lui Chopin.
După o ceremonie privată, el a fost coborât în cripta Mausoleului Regal, lângă biserică, alături de sarcofagele părinţilor şi stăbunicilor lui Harald. El se va odihni într-un sarcofag în valoare de 1,7 milioane de euro. Felul cum arată sarcofagul este un secret bine păzit.
Urcat pe tron în 1991, Harald a exclus mereu să abdice, în pofida multor probleme de sănătate.
Încarnarea unei ţări dschise şi tolerante, el a marcat spiritele sărbătorind diversitatea, într-un discurs, în 2016.
”Norvegienii sunt fete care iubesc fete, băieţi care iubesc băieţi, băieţi şi fete care se iubesc reciproc”, a declarat el. ”Norvegienii cred în Dumnezeu, în Allah în univers şi în absolut nimic”.
În acelaşi spirit, diverse confesiuni au fost reprezentate la ceremonia religioasă. Un membru al minorităţii sami a pronunţat un omagiu în limba sa.
După înhumare, steagurile au fost din nou ridicate, iar clopotele bisericilor din ţară au răsunat timp de o oră.
De la balconul palatului, familia regală a salutat apoi mulţimea, care a apluadat-o abundent.
Funeraliile s-au desfăşurat în măsuri de securitate înaltă, iar peste 3.000 de poliţişti au fost mobilizaţi.
O MONARHIE REVIGORATĂ
Piaţa din faţa palatului a fost acoperită, în ultimele zile, de flori, desene, steaguri şi lumânări, un omagiu adus ”bunicului naţiunii”.
”El era ca bunicul mult iubit al unei familii, care îşi acepta toţi copiii şi nepoţii, indiferent de apartenenţa sau convingerile lor”, a declarat AFP un student, Arthur Fosheim, în vârstă de 28 de ani.
Aproape trei din patru norvegieni (72%) spun că susţin monarhia, o creştere cu opt puncte procentuale faţă de o anchetă precedentă, din mai, potrivit unui sondaj realizat după moartea regelui şi publicat săptămâna trecută.
Susţinerea monarhiei a căzuut la cel mai nivel al său (60%) în febriarie.
Familia regală era zguduită atunci de o serie de scandaluri.
Regina Mette-Marit se afla în centrul criticilor, din cauza legătirilor sale din trecut cu infractorul sexual american Jeffrey Epstein şi problemelor cu justiţia ale fiului său.
Haakon al VIII-lea, în vârstă de 53 de ani, este foarte popular, însă opiniile despre noa regină, în vârstă tot de 53 de ani, rămân foarte împărţite în Norvegia.




























