Dr. Bogdan Tănase: Cancerul de col uterin, din păcate, este un cancer foarte des întâlnit la noi/ Sunt forme severe şi este păcat pentru că este un cancer care este perfect prevenibil

Dr. Bogdan Tănase: Cancerul de col uterin, din păcate, este un cancer foarte des întâlnit la noi/ Sunt forme severe şi este păcat pentru că este un cancer care este perfect prevenibil

Medicul Bogdan Tănase, de la Institutul Oncologic Bucureşti, afirmă că o boală prevenibilă, cancerul de col uterin, continuă să facă numeroase victime între femeile din România, adeseori medicii constatând forme avansate şi extrem de grave ale bolii. Şi cancerul de prostată este des întălnit, spune medicul, arătând că, depistată precoce, cu ajutorul unui test care este la îndemână, această formă de cancer este ”perfect tratabilă”.

”Cancerul de col uterin, din păcate, este un cancer foarte des întâlnit la noi. Este o mare parte din patologia de la Institutul Oncologic şi aici sunt forme severe şi este păcat pentru că este un cancer care este perfect prevenibil. Şi aici sunt două lucruri care, din păcate, la noi încă aşteptăm să se întâmple. Este vorba de depistarea precoce prin colposcopie, prin testul Babeş-Papanicolau şi urmat la nevoie de colposcopie şi biopsii şi aşa mai departe. Şi este vorba de vaccinarea anti-HPV, care, din păcate, nu s-a întâmplat pe scară largă la noi”, a afirmat, miercuri seară, la Medika TV, chirurgul Bogdan Tănase, de la Institutul Oncologic Bucureşti.
 
El a subliniat că România a rămas în urmă în ceea ce priveşte vaccinarea anti-HPV, dar şi în ceea ce priveşte prevenţia prin testare, arătând că în ţările în care ”aceste două politici au fost duse corect incideţa cancerului de col uterin a scăzut foarte mult, acest tip de cancer fiind foarte, foarte rar.
 
În ceea ce priveşte bărbaţii, cancerul de prostată este unul des întâlnit, medicul explicând că există ”un test destul de bun” care detectează cancerul de prostată, iar detectată precoce, boala este ”perfect tratabilă”.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră