Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, joi seară, că 44 la sută dintre angajaţii din învăţământ s-au vaccinat împotriva COVID-19, iar în ceea ce priveşte cadrele didactice, 50 la sută dintre acestea sunt imunizate. Testarea rămâne, însă, o soluţie realistă, a precizat ministrul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Cel puţin 155.000 de angajaţi (din educaţie s-au vaccinat- n.r.), care înseamnă peste 44% din totalul angajaţilor. Dacă ne referim la cadrele didactice sunt peste 50%. Avem o dificultate de contabilizare a celor vaccinaţi, pentru că au fost eliminate întrebările prin care cei întrebaţi spuneau, la înregistrarea în platformă, unde lucrează, deci puteau fi contabilizaţi. Sunt 155.000, plus toţi angajaţii din învăţământ care s-au vaccinat în centrele speciale, cum a fost maratonul vaccinării sau centrele drive-thru. Spre 60% sunt, e o estimare. Repet, în platformă avem 155.000 de angajaţi declaraţi din Învăţământ, din care peste 145.000 sunt vaccinaţi şi cu rapel”, a declarat Sorin Cîmpeanu, la B1 TV, joi seara.
 
Potrivit ministrului, vaccinarea trebuie să rămână un act voluntar, dar campania iniţiată de Ministerul Educaţiei a ajutat la ridicarea procentului de vaccinare în şcoli.
 
”Vaccinarea e şi trebuie să rămână un act voluntar, dar deciziile trebuie luate în cunoştinţă de cauză. Cred că eforturile pe care ministerul le-a făcut, prin campania <Vaccinare şi testare pentru învăţare>, în care secretari de stat au mers în fiecare judeţ, asistaţi de către persoane cu competenţe medicle şi au răspuns întrebărilor, au reuşit să ridice procentul celor care au reuşit să se edifice şi să se vaccineze”, a precizat ministrul.
 
Sorin Cîmpeanu a adăugat că testarea zilnică a celor care nu s-au vaccinat nu este o soluţie realistă. 
 
”Testarea în fiecare zi nu cred că e o soluţie realistă. Testarea la intervale mai mari, săptămânal, poate ar fi o solutie pentru cei care, de exemplu, au contraindicatii certificate medical în privinţa vaccinării. Şi mai sunt, sper tot mai puţini, profesorii care au indoieli cu privire la importanţa vaccinării. Eu sunt convins că procentul (celor care nu vor să se vaccineze - n.r.) nu e aşa mare precum pare. (...) Există o disponibilitate mai mare decât s-a creat imaginea public. Pe de altă parte, există, în mod inexplicabil pentru mine, colegi, cadre didactice sau personal auxiliar nedidactic, cel mai greu de scuzat e în rândul cadrelor didactice, care nu au contraindicaţii medicale şi care nu înţeleg importanţa şi necesitatea vaccinării. Există un astfel de procent, nu ştiu să-l apreciez”, a mai declarat ministrul Sorin Cîmpeanu. 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.