Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat, joi, că la întâlnirea de la Palatul Cotroceni vor fi puse împreună ”realităţile din educaţie şi realităţile din sănătate”, precizând că este extrem de importantă deschiderea şcolilor în semestrul al doilea. El a menţionat că printre scenariile luate în calcul se află deschiderea prioritară în zonele cu rată de infectare mai scăzută, reluarea cursurilor pentru clasele primare şi grădiniţe sau pentru elevii claselor a VIII-a şi a XII-a.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Astăzi vom pune laolaltă realităţile din educaţie şi realităţile din sănătate. (...) Este extrem de importantă decizia deschiderii şcolilor în semestrul doi după un anumit scenariu şi am spus că nu excludem niciunul dintre scenarii, nici deschiderea prioritară în zonele cu rată de infectare mai scăzută, nici deschiderea prioritară în şcoli primare şi grădiniţe, nici prioritatea acordată elevilor de clasa a VIII-a şi a XII-a, nici orice alt scenariu sau combinaţie între acestea. Necesită o decizie responsabilă pe fâşia foarte îngustă între dreptul la educaţie şi dreptul la sănătate. Aceste lucruri se vor discuta astăzi împreună şi vom vedea care sunt concluziile. Noi vom veni cu realităţile din educaţie la această discuţie”, a declarat, joi, Sorin Cîmpeanu la Digi 24.

Cîmpeanu a reiterat ideea că se aşteaptă, până în 15 ianuarie, ora 16.00, situaţia angajaţilor din învăţământ dispuşi să se vaccineze. Datele parţiale, aferente zilei de miercuri, arată că 50% dintre angajaţii din învăţământul preuniversitar şi 60% dintre cei din învăţământul universitar s-ar vaccina.

Preşedintele Klaus Iohannis a convocat, joi, de la ora 16.00, o şedinţă de lucru cu premierul Florin Cîţu şi cu miniştrii Educaţiei, Sănătăţii, precum şi cu secretarul de stat Raed Arafat şi cu Directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, posibile teme de discujţie fiind vaccinarea anti-COVID a cadrelor didiactice şi modul în care ar urma să se desfăşoare cursurile în cele de-al doilea semestru al anului şcolar.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.