Membri ai Federaţiei Sindicatelor din Silvicultură Silva protestează, miercuri, în faţa Ministerului Mediului, având o serie de revendicări care "au ca scop salvarea pădurilor României de la distrugere", consolidarea activităţii administratorului fondului forestier proprietate publică a statului, menţinerea locurilor de muncă în sectorul silvic, precum şi reconsiderarea rolului silvicultorilor în societate. Între solicitări se numără dotarea angajaţilor care asigură paza pădurilor cu armament, uniforme de serviciu şi mijloace de apărare şi intervenţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Federaţia Sindicatelor din Silvicultură Silva, care are peste 15.000 de membri, organizează, miercuri, între orele 11.00 şi 13.00, pichetarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Astfel, silvicultorii cer Ministerului Mediului în vederea acordării alocaţiilor prevăzute de Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, pentru susţinerea activităţii de administrare a fondului forestier proprietate publică a statului, administrării ariilor naturale protejate, creşterii şi ameliorării cailor de rasă, susţinerii activităţilor de împăduriri, precum şi pentru menţinerea locurilor de muncă la Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva.

"Se solicită Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor sprijin pentru dotarea cât mai urgentă a personalului silvic cu atribuţii de pază a fondului forestier cu armament de serviciu, cu uniformă de serviciu, cu mijloace de apărare, de intervenţie şi de deplasare, conform prevederilor Statutului personalului silvic şi ale Codului silvic. Reamintim că, printr-o decizie absolut aberantă a Guvernului (H.G nr. 11/2018), a fost interzisă utilizarea anumitor categorii de armament, între care şi cel cu care era dotat o mare parte a personalului silvic din România. În prezent, doar jumătate din personalul silvic care apără pădurile statului este dotat cu armament de serviciu", arată sindicaliştii.

De asemenea, ei cer intervenţia ministerului pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 234/2019 de modificare şi completare a Statutului personalului silvic, pentru întărirea autorităţii silvicultorilor în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pentru asigurarea dotărilor necesare desfăşurării activităţii personalului silvic în teren, pentru includerea în categoria locurilor de muncă în condiţii speciale a anumitor activităţi din silvicultură şi pentru asigurarea unor condiţii decente de muncă şi de salarizare a personalului silvic.

Sindicaliştii mai cer adaptarea sistemului de urmărire a materialului lemnos SUMAL la necesităţile reale, pentru evitarea blocajelor în activitatea administratorilor de păduri şi a operatorilor economici. Ei susţin că, deşi sistemul a fost îmbunătăţit continuu, la aproape trei luni de la lansarea SUMAL 2.0 sunt încă sincope serioase în funcţionarea programului de punere în valoare a lemnului.  

Totodată, se solicită Ministerului Mediului să iniţieze o Ordonanţă de urgenţă prin care statul să asigure un venit de completare, suplimentar indemnizaţiei de şomaj, în cazul persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, ca efect al reducerii activităţilor de producţie din sectorul silvic, urmare a crizei sanitare generată de pandemia de coronavirus, dar şi revizuirea Regulamentului de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică, în sensul flexibilizării, debirocratizării şi simplificării procedurilor de comercializare a lemnului recoltat din pădurile proprietate publică.

O altă solicitare se referă la modificarea şi completarea Codului penal, prin includerea personalului silvic, alături de poliţişti şi jandarmi, în cazul cărora ultrajul se sancţionează cu pedepse sporite.

"Această modificare legislativă, alături de dotarea personalului de teren cu armament şi uniformă de serviciu, are ca scop descurajarea actelor de agresiune asupra silvicultorilor. În ultimii ani, apărând pădurea, 6 pădurari au fost omorâţi de hoţii de lemn, iar peste 700 de silvicultori au fost atacaţi de infractori, suferind agresiuni şi vătămări corporale grave, ameninţări cu moartea, precum şi distrugerea unor bunuri (autovehicule, locuinţe, anexe gospodăreşti)", afirmă sindicaliştii.

Ei mai cer conducerii Ministerului Mediului să intervină astfel încât prin proiectul de modificare şi completare a Legii nr. 171/2010 privind sancţionarea contravenţiilor silvice să fie eliminate prevederile care reglementează sancţionarea contravenţională a personalului silvic, în legătură cu şi în exercitarea atribuţiilor de serviciu. "În prezent, personalul silvic este, cel mai probabil, singura categorie profesională din România, pentru care legiuitorul a instituit obligarea la plata de amenzi contravenţionale, pentru unele abateri în legătură cu modul de realizare a sarcinilor de serviciu", afirmă reprezentanţii silvicultorilor.

Alte revendicări vizează înfiinţarea unei comisii parlamentare care să analizeze cazurile de retrocedări de păduri pentru care există suspiciuni cu privire la legalitatea stabilirii dreptului de proprietate, reconsiderarea rolului pe care îl au administratorii de păduri şi personalul silvic în apărarea şi paza pădurilor, pentru întărirea autorităţii silvicultorilor în exercitarea atribuţiilor de serviciu, precum şi pentru "stoparea campaniei de denigrare a activităţilor şi a lucrătorilor din sectorul silvic, susţinută de unele grupuri de interese, care urmăresc accesul la administrarea pădurilor statului şi achiziţionarea pădurilor particulare la preţuri de nimic".

"Se solicită conducerii Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor corectarea informaţiilor transmise în spaţiul public de către anumiţi reprezentanţi ai autorităţii publice centrale, urmare a interpretării eronate a datelor din Inventarul Forestier Naţional, prin care s-a lansat falsa idee că din pădurile României dispar anual cca. 20 mil mc de lemn, ca fiind recoltat ilegal", mai cer sindicaliştii.

Ei vor ca ministerul să îi sprijine pe administratorii de păduri pentru accesarea de fonduri europene şi dezvoltarea de proiecte, valorificând oportunităţile de finanţare din Planul Naţional de Rezilienţă şi Redresare, dar şi elaborarea şi adoptarea de acte normative "coerente şi aplicabile", conforme cu realităţile şi necesităţile sectorului silvic, precum şi consultarea partenerilor sociali - sindicate şi patronate - la elaborarea actelor normative cu impact asupra sectorului silvic.

"Revendicările susţinute de Federaţia Sindicatelor din Silvicultură Silva au ca scop salvarea pădurilor României de la distrugere, consolidarea activităţii administratorului fondului forestier proprietate publică a statului, garantul asigurării unei gestionări durabile a pădurilor statului, menţinerea locurilor de muncă în sectorul silvic, precum şi reconsiderarea rolului silvicultorilor în societate", susţin sindicaliştii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.