Sindicatele din sistemul penitenciar acuză Guvernul de încălcarea legii privind transparenţa decizională în procesul de adoptare a legislaţiei care are ca scop reducerea cheltuielilor publice. Sindicaliştii spun că, în elaborarea ordonanţei pe care ei o numesc ”a austerităţii”, ”deciziile majore, de impact, se iau cu uşile închise, într-un mod netransparent, dictatorial şi iresponsabil” şi susţin că ”blocarea angajărilor în instituţiile de forţă ale statutului vulnerabilizează securitatea României şi siguranţa românilor”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) acuză, într-un comunicat dat publicităţii marţi, că Guvernul şi instituţiile subordonate acestuia încalcă legea privind transparenţa decizională în procesul de adoptare a Ordonanţei care are ca scop reducerea cheltuielilor în sistemul bugetar.

Sindicaliştii consideră că elaborarea şi adoptarea actului normativ se face ”într-o manieră neprofesionistă şi fără să cunoască în mod real neregulile şi neajunsurile cu care se confruntă autorităţile publice centrale şi locale”.

”Deşi, în mod public, prim-ministrul Nicolae Ciucă şi miniştrii de resort declară că iau decizii în urma consultării cu reprezentanţii angajaţilor, în realitate, deciziile majore, de impact, se iau cu uşile închise, într-un mod netransparent, dictatorial şi iresponsabil. (...) Sindicatele din penitenciare consideră că modul opac şi dictatorial de elaborare a ordonanţei austerităţii de către Guvernul Ciucă accelerează conspiraţionistul şi alimentează dezinformarea opiniei publice, afectează dramatic valorile fundamentale ale democraţiei şi conduce ireversibil la scăderea încrederii românilor în autorităţile statului. În aceste coordonate, sindicatele din penitenciare somează Guvernul României să coopereze cu cetăţenii, să se depărteze de graniţa abuzului de putere şi să-şi arate disponibilitate în comunicare, pentru a se putea dedica rezolvării situaţiilor de criză în care se află România în aceste vremuri”, se arată în comunicatul FSANP.

Lucrătorii din sistemul penitenciar atrag de asemenea atenţia asupra efectelor pe care unele dintre măsurile anunţate de Executiv le pot avea.

”În penitenciare, ca şi în multe alte instituţii de forţă ale statului, măsurile de austeritate au fost luate intempestiv, fără discernământ şi fără o cunoaştere clară a nevoilor reale ale sistemului, raportată la deficitul acut de personal, la lipsa dotărilor elementare şi, totodată, fără o consultare reală a organizaţiilor sindicale. Blocarea angajărilor în instituţiile de forţă ale statutului vulnerabilizează securitatea României şi siguranţa românilor, iar infractorii vor profita la maxim de incapacitatea statului de a-si apăra propriii cetăţeni”, mai transmit sindicaliştii.

Angajaţii din penitenciare nu sunt singurii nemulţumiţi de măsurile anunţate de Guvern.

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie critică, de asemenea, Guvernul pentru politica fiscal-bugetară pe care acesta o promovează şi anunţă iniţierea demersurilor în vederea declanşării unei greve.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.