Sindicatul Europol reclamă, joi seară, incompetenţă în realizarea caietelor de sarcini pentru achiziţia de noi autospeciale, astfel încât 11 licitaţii au fost anulate din 16.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”După mult aşteptatele anunţuri de achiziţie a mai multor loturi de autospeciale de poliţie, mai ales a celor care lipsesc din dotarea noastră de peste 15 ani, respectiv microbuzele de ordine publică folosite pentru conducerea grupurilor de persoane la sediu, avem parte de surprize neaşteptate. Din nefericire, la data de 22.06.2022 am constatat că din cele 16 loturi lansate în achiziţie publică, 11 au fost ANULATE”, au anunţat, joi seară, reprezentanţii Sindicatului Europol.  

Potrivit acestora, loturile pentru motocicletele, laboratoarele criminalistice tip VAN, autospecialele pentru câini, autospecialele pentru rutieră, autospecialele pentru ordine publică, autoutilitarele, autospecialele pentru efective şi intervenţie şi autospecialele pirotehnice s-au oprit încă din faza de depunere a ofertelor.  

”Este evident că ne aflăm în faţa unei situaţii de incompetenţă din partea IGPR pe tot ceea ce înseamnă redactarea caietului de sarcini. Specificaţiile tehnice aberante şi incapacitatea de a răspunde solicitărilor de lămurire din partea producătorilor de automobile a generat acest eşec”, au mai transmis sindicaliştii.  

Aceştia anunţă că au rămas în procedură loturile pentru laboratoarele criminalistice de tip pick-up, cele două loturi de autospeciale pentru misiuni speciale, ”inclusiv lotul „special” de 5 autoturisme de lux neinscripţionate care corespund numărului de funcţii din conducerea IGPR”, microbuzele de 16+1 locuri şi autobuzul de 44+1 locuri.  

”Aşteptăm publicarea declaraţiei de participare pentru a vedea firmele care s-au înscris pentru aceste loturi şi cu ce modele de autoturisme/autoutilitare. Concluzia este una tragică. Chiar şi atunci când avem buget, nu suntem în stare să stabilim ce vrem să cumpărăm şi ce specificaţii tehnice trebuie să îndeplinească, şi ajungem să ne chinuim în continuare din cauza incompetenţei. Mai rău de atât se poate?”, au mai transmis sindicaliştii.  

  

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.