Silviu Vîrva (INS): Îmbătrânirea populaţiei nu este doar o provocare demografică. Este o provocare economică, socială şi instituţională care impune regândirea modului în care organizăm îngrijirea pe termen lung

Vicepreşedintele Institutului Naţional de Statistică (INS) Silviu Vîrva afirmă că îmbătrânirea populaţiei nu este doar o provocare demografică, ci şi una economică, socială şi instituţională, care impune regândirea modului în care este organizată îngrijirea pe termen lung. El militează pentru susţinerea îmbătrânirii active. ”Aceasta presupune o schimbare de perspectivă: să nu privim îmbătrânirea exclusiv prin prisma bolii, a dependenţei şi a nevoii de îngrijire, ci şi prin prisma prevenţiei, a menţinerii autonomiei, a participării sociale şi a calităţii vieţii”, arată Vîrva.

Din datele Institutului Naţional de Statistică, la 1 ianuarie 2026, populaţia rezidentă a României (date provizorii) era de 19 milioane persoane, aflându-se pe un trend descendent.

Un sfert (25,7%) era reprezentat de persoane în vârstă de peste 60 ani, ceea ce înseamnă aproape 5 milioane de persoane (mai exact, 4,89 milioane). Femeile reprezentau majoritatea acestei categorii de populaţie, cu o pondere de 58,7%.

Vicepreşedintele INS Silviu Vîrva a atras atenţia, la conferinţa ”România după 60” - demers iniţiat de Centrele ECHO, jucător pe piaţa de servicii premium de îngrijire pe termen lung din România, împreună cu Institutul de Îmbătrânire Activă, sub patronajul Subcomisiei de Populaţie şi Dezvoltare din cadrul Senat -, că aceste cifre trebuie privite în contextul unui fenomen demografic mai amplu: îmbătrânirea accelerată a populaţiei, pe fondul scăderii natalităţii şi al unui spor natural negativ.

Un indicator relevant în acest sens este indicele de îmbătrânire demografică, care, în decurs de 10 ani, a crescut de la 112 persoane vârstnice la 100 de tineri în 2016 la 135,9 în 2026. Astfel, sunt tot mai multe persoane vârstnice în raport cu populaţia tânără, iar această tendinţă va avea consecinţe importante asupra modului în care funcţionează societatea şi economia.

”Nu vorbim, aşadar, doar despre o schimbare a structurii pe vârste, ci despre o transformare cu implicaţii directe asupra pieţei muncii, sustenabilităţii sistemelor de pensii, sănătăţii şi protecţiei sociale. Aşadar, avem tot mai multe persoane vârstnice în raport cu generaţiile tinere, ceea ce înseamnă o bază potenţial mai restrânsă de contribuabili şi cheltuieli tot mai mari pentru pensii, sănătate şi servicii sociale”, a subliniat Silviu Vîrva.

Potrivit acestuia, ca o consecinţă, va exista o populaţie activă mai redusă, ceea ce poate genera dificultăţi de recrutare, deficit de personal în anumite sectoare şi presiuni asupra costurilor salariale.

Referitor la poziţionarea pe piaţa muncii, pentru segmentul de populaţie de peste 60 de ani, în anul 2025, ratele de ocupare erau de 38,5% pentru persoanele de 60-64 ani, 5,2% pentru cele de 65-69 ani şi 1,1% pentru cele de 70-74 ani, cu menţiunea că la nivel de total ţară, România înregistra o rată de ocupare de 48,3%.

”Pot spune, astfel, că îmbătrânirea populaţiei nu este doar o provocare demografică. Este o provocare economică, socială şi instituţională, care impune regândirea modului în care organizăm îngrijirea pe termen lung”, a adăugat reprezentantul INS.

Îmbătrânirea este un proces individual, iar nevoile diferă semnificativ în funcţie de starea de sănătate, condiţiile socioeconomice şi existenţa unui sistem de sprijin familial.

”Apreciez că un sistem modern pentru seniori nu trebuie să fie construit exclusiv în jurul îngrijirii celor care au ajuns să depindă de sprijinul altora, ci trebuie să înceapă mult mai devreme, prin prevenţie şi susţinerea îmbătrânirii active. Aceasta presupune o schimbare de perspectivă: să nu privim îmbătrânirea exclusiv prin prisma bolii, a dependenţei şi a nevoii de îngrijire, ci şi prin prisma prevenţiei, a menţinerii autonomiei, a participării sociale şi a calităţii vieţii”, a declarat Silviu Vîrva.

El consideră că este nevoie, pe de o parte, de un sistem de îngrijire pe termen lung capabil să ofere servicii accesibile, diversificate şi de calitate persoanelor care şi-au pierdut, într-o anumită măsură, autonomia şi au nevoie de sprijin. Aceste servicii trebuie să fie centrate pe persoană, adaptate gradului de dependenţă şi nevoilor individuale şi să asigure continuitatea îngrijirii, fie că este vorba despre servicii la domiciliu, servicii comunitare, centre de zi sau servicii rezidenţiale.

”Pe de altă parte, trebuie să investim mult mai mult în prevenţie. Pentru că obiectivul nu poate fi doar să îngrijim mai bine persoanele care au devenit dependente, ci şi să prevenim sau să întârziem, pe cât posibil, apariţia dependenţei. România nu trebuie doar să se pregătească pentru o populaţie mai îmbătrânită, ci trebuie să se pregătească pentru o societate în care îngrijirea persoanelor vârstnice devine o responsabilitate comună, care necesită politici publice, resurse, infrastructură, personal calificat şi parteneriate între sectorul public şi cel privat”, a concluzionat vicepreşedintele INS.