Poliţiştii de la Protecţia animalelor Sibiu au deschis o anchetă, după ce au fost sesizaţi de o asociaţie cu privire la un cal bolnav şi cu răni, extrem de slăbit.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Calul a fost găsit în municipiul Mediaş.

”Azi ne-a fost cerut ajutorul pentru un cal slab, bolnav, cu răni, care zăcea pe jos de ore întregi. Am solicitat ajutorul Poliţiei animalelor şi în scurt timp a plecat un echipaj spre Mediaş. Între timp, la faţă locului au ajuns şi reprezentanţii Poliţiei municipale şi ai Poliţiei locale”, a transmis pe pagina de Facebook, luni, Asociaţia Puppy Tears.

Animalul a fost transportat cu greu într-un loc unde va fi îngrijit, dacă va supravieţui.

”Calul a fost preluat de către asociaţia noastră, dus în siguranţă unde va primi îngrijirile necesare. Dacă va supravieţui, starea fiind foarte gravă (cu greu a fost ridicat în picioare, dar în remorcă a căzut iarăşi) îi promitem o viaţă liniştită”, mai precizează asociaţia.

Poliţiştii încearcă să stabilească ce s-a întâmplat cu animalul şi să-i găsească proprietarul.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.