Şeful Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din Poliţia Capitalei Gabriel Necşulescu a fost destituit, fiind acuzat de corupţie într-un dosar instrumentat de DNA.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Şeful Serviciului de Investigarea Criminalităţii Economice a fost pus la dispoziţie, în cadrul unei subunităţi de poliţie, având în vedere că este cercetat într-o cauză penală, în care are calitatea de inculpat. Reiterăm faptul că Direcţia Generală de Poliţie a  Municipiului Bucureşti nu tolerează abaterile de la jurământul depus, de la Statutul Poliţistului şi de la legile în vigoare", a transmis Poliţia Capitalei printr-un comunicat de presă.

Gândul a relatat că şeful Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Poliţiei Capitalei, comisarul şef Gabriel Necşulescu, a fost destituit din funcţie, în regim de urgenţă, după ce, la sfârşitul acestei săptămâni, DNA i-a anunţat oficial, pe şefii acestuia, că este inculpat într-un dosar de corupţie. El este acuzat că ar fi intervenit pentru a ajuta o persoană care făcea obiectul unei anchete, contra unei sume de aproximativ 10.000 de euro.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.