Sébastien Migne nu mai este selecţionerul naţionalei din Haiti. El a dus echipa la a doua Cupă Mondială din istoria sa

Sébastien Migne nu mai este selecţionerul naţionalei din Haiti. El a dus echipa la a doua Cupă Mondială din istoria sa

Sébastien Migne, care se afla la cârma echipei naţionale a Haiti din martie 2024, îşi părăseşte funcţia de selecţioner, aşa cum a anunţat, marţi, Federaţia Haitiană de Fotbal. El tocmai a participat la cea de-a doua Cupă Mondială din istoria ţării care ocupă locul 88 în clasamentul FIFA.

Aventura, care a durat puţin mai mult de doi ani, s-a încheiat cu o participare istorică la Cupa Mondială. La câteva zile după cea de-a doua participare a ţării la Cupa Mondială, după cea din 1974, Federaţia Haitiană de Fotbal (FHF) a anunţat marţi seara că „a ajuns la un acord cu selecţionerul naţional, domnul Sébastien Migné, punând capăt, de comun acord şi pe cale amiabilă, colaborării dintre cele două părţi”.

La cârma echipei naţionale a acestei republici situate în Marea Caraibelor din martie 2024, Migné a calificat-o la Cupa Mondială la 52 de ani după singura calificare anterioară.

Turneul s-a încheiat pentru haitieni cu trei înfrângeri, împotriva Scoţiei (0-1), Braziliei (0-3) şi Marocului (2-4), ceea ce a însemnat locul patru în grupa C. Cele două goluri marcate împotriva „Leilor din Atlas” şi rezistenţa de care au dat dovadă în faţa celorlalţi adversari i-au permis totuşi lui Migné să declare: „Am demonstrat că locul nostru nu a fost obţinut pe nedrept.”

Apreciat pentru „profesionalismul, angajamentul şi devotamentul său”, lui i s-a mulţumit călduros „pentru contribuţia sa la dezvoltarea fotbalului haitian” în comunicatul publicat de FHF,

Migné (53 de ani) se află astfel liber de contract. Federaţia, la rândul său, se declară pregătită să continue, „cu aceeaşi ambiţie, munca de structurare şi profesionalizare întreprinsă în ultimii ani”.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră