Inspectorii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa au găsit, luni, deschisă o unitate din Eforie Nord pentru care s-a dispus închiderea în urmă cu trei săptămâni. La vederea echipelor de control, soţul femeii care conduce unitatea a provocat scandal, a adus injurii inspectorilor şi s-a urcat pe chioşc, conflictul fiind aplanat după intervenţia poliţiştilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, Horia Constantinescu, a declarat, luni, că a verificat o unitate de alimentaţie publică din staţiunea Eforie Nord pe care o închisese în urmă cu trei săptămâni din cauza mai multor nereguli, constatând că aceasta fusese redeschisă fără acordul CJPC.

Constantinescu spune că la vederea echipelor de control, a început un scandal în care a fost implicat soţul femeii care conduce unitatea.

”S-a urcat pe chioşc, ameninţând că se aruncă, ne-a adus injurii, a spart cântarul care era lipsit de verificare metrologică”, a povestit şeful CJPC Constanţa.

Pentru aplanarea conflictului a fost nevoie de intervenţia unui echipaj de Poliţie.

Horia Constantinescu spune că unitatea va fi sancţionată din nou, valoarea sancţiunii urmând să fie stabilită în perioada următoare. De asemenea, el a menţionat că va solicita Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor închiderea definitivă a unităţii respective.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.