Custodia exclusivă a copilului sau exercitarea autorităţii părinteşti de către un singur părinte, poate fi dispusă doar de instanţă atunci când există motive temeinice şi când această măsură este în interesul superior al copilului. În esenţă, înseamnă că doar unul dintre părinţi va lua deciziile importante privind viaţa, educaţia şi sănătatea copilului.
În limbajul obişnuit se foloseşte frecvent expresia „custodie exclusivă”, însă termenul juridic este exercitarea autorităţii părinteşti de către un singur părinte sau, mai simplu, autoritate părintească exclusivă.
Regula după divorţ sau după separarea părinţilor este exercitarea autorităţii părinteşti în comun. Custodia exclusivă reprezintă excepţia şi trebuie dovedită prin situaţia concretă a copilului şi prin existenţa unor motive care fac ca exercitarea în comun a autorităţii părinteşti să nu fie în interesul acestuia.
În acest articol avocat Claudia Chiriţă specializată în dreptul familiei şi în cauze cu minori arată, când poate fi obţinută custodia exclusivă, ce motive are în vedere instanţa, ce trebuie să dovedească părintele care o solicită şi ce probe pot fi folosite într-un proces privind autoritatea părintească exclusivă.
Ce înseamnă custodia exclusivă a copilului?
Autoritatea părintească reprezintă toate drepturile şi obligaţiile pe care părinţii le au cu privire la copilul lor minor. Legea nr. 272/2004 prevede expres că, atunci când părinţii exercită autoritatea părintească, dar nu locuiesc împreună, deciziile importante referitoare, printre altele, la felul învăţăturii sau pregătirii profesionale, tratamente medicale complexe sau intervenţii chirurgicale, reşedinţa copilului ori administrarea bunurilor acestuia se iau cu acordul ambilor părinţi. Atunci când autoritatea părintească este comună, deciziile importante privind copilul se iau, ca regulă, de ambii părinţi.
În cazul autorităţii părinteşti exclusive, exercitarea autorităţii părinteşti revine unui singur părinte. Înseamnă dreptul de a decide singur. Art. 398 Cod civil permite însă instanţei să dispună exercitarea autorităţii părinteşti numai de către unul dintre părinţi atunci când există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului. Aceasta înseamnă că simpla solicitare a unui părinte de a avea custodia exclusivă nu este suficientă. Părintele trebuie să arate şi să dovedească motivele concrete pentru care exercitarea în comun a autorităţii părinteşti nu este potrivită situaţiei copilului.
Când se poate obţine custodia exclusivă?
Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului indică expres o serie de situaţii care pot constitui motive întemeiate pentru exercitarea autorităţii părinteşti de către un singur părinte. Printre acestea se regăsesc încălcarea gravă sau repetată a autorităţii părinteşti a celuilalt părinte, alcoolismul, boala psihică, atunci când împrejurările concrete prezintă relevanţă pentru exercitarea autorităţii părinteşti, dependenţa de droguri, violenţa faţă de copil, violenţa faţă de celălalt părinte, înstrăinarea părintească, anumite condamnări penale expres avute în vedere de lege, imposibilitatea obiectivă a părinţilor de a colabora pentru luarea în comun a deciziilor privind copilul si alte situaţii din care rezultă riscuri pentru copil în cazul exercitării autorităţii părinteşti de către respectivul părinte. Enumerarea legală permite instanţei să analizeze şi alte împrejurări, esenţial fiind dacă acestea creează un risc pentru copil sau fac imposibilă, în mod obiectiv, exercitarea în comun a autorităţii părinteşti, explică avocat Claudia Chiriţă.
Prin urmare, nu există o regulă potrivit căreia un anumit comportament conduce automat la custodie exclusivă. Fiecare situaţie trebuie analizată concret, prin raportare la copil şi la probele existente.
Ce trebuie să dovedeşti pentru a obţine custodia exclusivă?
Părintele care solicită custodia exclusivă trebuie să dovedească împrejurările concrete care justifică exercitarea autorităţii părinteşti de către un singur părinte. Nu este suficient să se afirme că celălalt părinte „nu se implică”, „nu comunică” sau „nu este un părinte bun”. În funcţie de situaţia familiei, poate fi relevant să se dovedească, de exemplu, existenţa unui comportament violent, a unui risc pentru copil, refuzurile repetate privind luarea unor decizii importante, imposibilitatea obiectivă de comunicare şi colaborare, încălcarea gravă sau repetată a autorităţii părinteşti a celuilalt părinte ori alte împrejurări care afectează efectiv copilul.
Punctul de plecare este interesul superior al copilului, consacrat de art. 2 din Legea nr. 272/2004. Ea poate analiza capacitatea fiecăruiţ părinte de a răspunde nevoilor copilului, comportamentul concret faţă de acesta, eventualele episoade de abuz sau neglijare, stabilitatea mediului de viaţă, nevoile medicale şi educaţionale, disponibilitatea de cooperare in menţinerea relaţiei copilului cu ambii părinţi.
Ce probe pot fi folosite într-un proces pentru custodie exclusivă?
Pot fi relevante corespondenţa dintre părinţi, înscrisurile medicale, documentele provenite de la şcoală sau grădiniţă, documentele referitoare la terapiile sau nevoile speciale ale copilului, sesizările sau actele emise de autorităţi, hotărârile judecătoreşti anterioare, precum şi alte înscrisuri care dovedesc situaţia concretă. În funcţie de cauză, pot fi administrate şi proba testimonială, interogatoriul, ancheta psihosocială sau alte probe admise de lege. Instanţa va avea în vedere şi opinia copilului, în condiţiile prevăzute de lege.
Nu există o singură probă care să conducă automat la acordarea custodiei exclusive. Instanţa analizează ansamblul probelor şi situaţia concretă a copilului şi a fiecărui părinte.
Din acest motiv, într-un astfel de proces este important nu doar numărul probelor, ci mai ales legătura dintre fiecare probă şi motivele pentru care se solicită exercitarea exclusivă a autorităţii părinteşti.
Poate mama să obţină custodia exclusivă?
Da. Mama poate solicita ca autoritatea părintească să fie exercitată exclusiv de aceasta dacă există motive întemeiate şi poate demonstra că o asemenea măsură corespunde interesului superior al copilului. Faptul că minorul locuieşte cu mama sau că aceasta s-a ocupat în principal de creşterea copilului nu conduce însă, prin el însuşi, la acordarea automată a autorităţii părinteşti exclusive. Trebuie analizate motivele concrete pentru care autoritatea comună nu ar putea funcţiona în interesul copilului.
Poate tatăl să obţină custodia exclusivă?
Da. Aceleaşi reguli se aplică şi tatălui. Legea nu stabileşte că autoritatea părintească exclusivă trebuie acordată cu prioritate mamei sau tatălui. Tatăl poate solicita custodia exclusivă a copilului dacă poate dovedi existenţa motivelor întemeiate şi faptul că exercitarea autorităţii părinteşti numai de către acesta este justificată de interesul superior al copilului. Analiza se face în funcţie de situaţia copilului şi de conduita concretă a fiecărui părinte, nu în funcţie de sexul acestora.
Custodia exclusivă înseamnă că celălalt părinte nu mai poate vedea copilul?
Nu. Chiar şi atunci când autoritatea părintească este exercitată de un singur părinte, celălalt părinte are dreptul de a menţine relaţii personale cu copilul. Codul civil prevede că părintele care nu exercită autoritatea părintească păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creştere şi educare a copilului. Legea nr. 272/2004 recunoaşte ambilor părinţi, indiferent dacă exercită sau nu autoritatea părintească, dreptul de a solicita şi primi informaţii despre copil de la unităţile şcolare, unităţile sanitare şi celelalte instituţii care intră în contact cu acesta.
Întrebări pe care le primesc frecvent în practica mea de avocat
În practica mea de avocat, cu experienta de peste 15 ani în dreptul familiei, primesc frecvent întrebări de la părinţi care vor să ştie dacă situaţia prin care trec poate justifica exercitarea exclusivă a autorităţii părinteşti. Am abordat această problemă şi pe avocatfamilie.ro, unde explic în ce condiţii poate fi obţinută autoritatea părintească exclusivă şi ce aspecte analizează instanţa. De cele mai multe ori, răspunsul nu poate fi desprins dintr-un singur fapt. Contează istoricul relaţiei dintre părinţi si dificultăţile concrete apărute în luarea deciziilor şi, foarte important, probele care pot demonstra aceste împrejurări. Experienţa practică a unui avocat în dreptul familiei, pe divorţ şi minori, este extrem de valoroasă, pentru că te învaţă lucruri pe care nu le găseşti în cărţi şi pe care niciun instrument de inteligenţă artificială nu ţi le poate arăta.
Pot obţine custodia exclusivă dacă celălalt părinte nu se implică în creşterea copilului? Este una dintre întrebările pe care le întâlnesc cel mai des. Un părinte îmi spune, de exemplu, că de ani de zile el este cel care merge cu copilul la medic, participă la şedinţele de la şcoală, organizează activităţile copilului şi se ocupă de toate nevoile sale, în timp ce celălalt părinte este foarte puţin prezent. Într-o asemenea situaţie explic întotdeauna că diferenţa de implicare dintre cei doi părinţi nu conduce, singură, la custodie exclusivă. Trebuie să vedem cât de serioasă şi de îndelungată este lipsa de implicare şi, mai ales, dacă aceasta afectează exercitarea autorităţii părinteşti şi interesul copilului.
Pot obţine custodia exclusivă dacă celălalt părinte nu plăteşte pensia de întreţinere? Şi această întrebare apare frecvent, mai ales atunci când părintele care creşte efectiv copilul suportă singur aproape toate cheltuielile. Obligaţia de întreţinere şi autoritatea părintească sunt două probleme juridice distincte. Faptul că un părinte nu plăteşte pensia de întreţinere nu conduce la pierderea exercitării autorităţii părinteşti.
Celălalt părinte locuieşte în străinătate. Pot cere custodia exclusivă? Faptul că mama sau tatăl locuieşte în altă ţară nu este, în sine, un motiv pentru acordarea custodiei exclusive. În astfel de cazuri mă uit mai degrabă la cum funcţionează în realitate autoritatea părintească. Poate fi contactat celălalt părinte? Răspunde atunci când trebuie luată o decizie importantă? Participă la deciziile privind şcoala sau sănătatea copilului? Poate fi obţinut acordul său într-un termen rezonabil atunci când este necesar? Distanţa geografică nu înseamnă imposibilitatea exercitării autorităţii părinteşti comune.
Ce se întâmplă dacă celălalt părinte refuză orice comunicare? Aici lucrurile devin mai sensibile. Nu mă interesează că foştii parteneri nu vorbesc între ei. Întrebarea este daca pot comunica atunci când copilul are nevoie de o decizie. De exemplu, ce se întâmplă atunci când trebuie aleasă sau schimbată şcoala, când copilul are nevoie de o intervenţie medicală, de o terapie sau când apare o altă decizie importantă? Celălalt părinte răspunde? Îşi exprimă o poziţie? Refuză fără explicaţii? Blochează constant orice decizie? Legea include în prezent imposibilitatea obiectivă a părinţilor de a colabora pentru luarea în comun a deciziilor privitoare la copil printre motivele care pot justifica exercitarea autorităţii părinteşti de către un singur părinte. Tocmai de aceea, într-un astfel de dosar, corespondenţa dintre părinţi este o probă foarte importantă.
Autoritatea părintească exclusivă este o excepţie necesară atunci când există pericole sau blocaje grave in procesul decizional, pentru copil. Pentru evaluarea unei situaţii concrete, este recomandat să consultaţi un avocat specializat în cauze cu minori şi dreptul familiei, precum avocatul de divorţ Claudia Chiriţă. Mai multe informaţii despre experienţa profesională şi serviciile juridice oferite sunt disponibile pe avocatchirita.ro.
Medikatv.ro
