Un tratament din clasa agoniştilor receptorului GLP-1, utilizată în prezent în principal pentru diabet şi obezitate, a prelungit durata de viaţă şi a încetinit mai multe modificări biologice asociate îmbătrânirii într-un studiu realizat la şoareci vârstnici sănătoşi. Unele dintre efecte au depăşit ceea ce s-a observat prin simpla reducere a aportului caloric. Rezultatele, publicate miercuri în revista Nature, sunt însă strict preclinice şi nu demonstrează că acelaşi tratament poate încetini îmbătrânirea sau prelungi viaţa oamenilor.
Agoniştii receptorului GLP-1 au devenit cunoscuţi în special datorită utilizării lor în tratamentul diabetului zaharat de tip 2 şi al obezităţii. În ultimii ani, studiile clinice au arătat însă că beneficiile acestei clase de medicamente pot depăşi controlul glicemiei şi scăderea în greutate, fiind observate efecte favorabile asupra unor afecţiuni asociate cu înaintarea în vârstă.
O întrebare importantă este dacă o parte dintre aceste efecte ar putea avea la bază influenţarea unor procese biologice comune implicate în îmbătrânire.
Pentru a investiga această ipoteză, cercetătorii de la University of California, Berkeley, au analizat efectele semaglutidei la şoareci sănătoşi aflaţi deja la o vârstă înaintată.
Studiul a fost publicat, miercuri, în revista Nature şi a fost realizat de cercetători de la University of California, Berkeley, cu finanţare din partea National Institute on Aging din cadrul NIH.
Tratamentul a fost testat la şoareci vârstnici
Cercetătorii au utilizat şoareci femele cu vârsta de 20 de luni, o etapă avansată a vieţii pentru aceste animale, pentru a vedea dacă intervenţia poate influenţa procesul de îmbătrânire chiar şi atunci când este începută târziu.
Într-o parte a experimentului, animalele au primit semaglutidă timp de trei luni, după care cercetătorii au evaluat mai multe caracteristici fizice, metabolice şi cognitive asociate îmbătrânirii.
Comparativ cu animalele din grupul de control, şoarecii trataţi au avut rezultate mai bune la evaluări ale funcţiei musculare şi motorii, şi au fost mai activi în explorarea mediului înconjurător. Au fost observate, de asemenea, îmbunătăţiri ale memoriei spaţiale şi ale modului în care organismul menţinea glicemia în limite normale.
Într-un experiment separat, tratamentul a fost continuat până la sfârşitul vieţii animalelor pentru a putea fi evaluat efectul asupra longevităţii.
Durata mediană de viaţă a fost de 834 de zile în grupul care a primit semaglutidă şi de 742 de zile în grupul de control. Diferenţa a fost de 92 de zile, ceea ce corespunde unei creşteri de aproximativ 12% a duratei mediane de viaţă.
Cercetătorii au analizat şi modificările produse la nivel celular şi molecular
Tratamentul a redus mai multe caracteristici asociate procesului natural de îmbătrânire, printre care inflamaţia, senescenţa celulară, instabilitatea genomului şi unele modificări ale funcţiei mitocondriilor şi ale mecanismelor prin care celulele menţin funcţionarea normală a proteinelor.
Senescenţa celulară apare atunci când anumite celule îşi pierd capacitatea de a se divide, dar rămân în ţesuturi şi pot elibera molecule care favorizează inflamaţia şi afectează funcţionarea celulelor din jur. Acumularea acestor celule este considerată unul dintre procesele implicate în îmbătrânirea organismului.
Cercetătorii au identificat şi indicii ale unei activităţi crescute a celulelor stem neuronale şi ale formării de noi neuroni în girusul dentat, o regiune a hipocampului implicată, între altele, în procesele de învăţare şi memorie.
Efectele observate nu par să se datoreze doar reducerii aportului alimentar
Una dintre întrebările centrale ale studiului a fost dacă modificările observate apar pur şi simplu pentru că tratamentul determină animalele să mănânce mai puţin.
Reducerea aportului caloric fără apariţia malnutriţiei este una dintre intervenţiile care au prelungit viaţa şi au întârziat apariţia unor modificări asociate îmbătrânirii în numeroase experimente pe animale.
În studiul actual, semaglutida a redus consumul alimentar al şoarecilor cu aproximativ 24%.
Pentru a separa efectele medicamentului de cele produse prin consumul unei cantităţi mai mici de hrană, cercetătorii au creat un alt grup de animale care nu a primit tratamentul, dar căruia i-a fost redus aportul caloric astfel încât să corespundă celui al şoarecilor trataţi.
Cele două intervenţii au produs o serie de efecte similare, inclusiv asupra greutăţii corporale şi a ţesutului adipos.
Au existat însă şi diferenţe.
Şoarecii trataţi cu semaglutidă au avut rezultate mai bune în cazul unor parametri, inclusiv memoria spaţială, comportamentul exploratoriu şi menţinerea glicemiei.
Metabolismul animalelor supuse restricţiei calorice a încetinit, un răspuns obişnuit atunci când organismul primeşte mai puţină energie. Această modificare a fost mult mai puţin evidentă la animalele tratate cu semaglutidă.
Diferenţele sugerează că efectele observate nu pot fi explicate în totalitate prin faptul că animalele au consumat mai puţină hrană.
Potrivit cercetătorilor, rezultatele ridică astfel posibilitatea ca activarea receptorului GLP-1 să influenţeze şi alte mecanisme biologice implicate în procesul de îmbătrânire.
De ce ar putea fi importante aceste rezultate
Agoniştii receptorului GLP-1 reproduc efectele unui hormon produs în mod natural în organism, implicat în reglarea glicemiei şi a apetitului. Receptorii asupra cărora acţionează sunt prezenţi însă în mai multe ţesuturi, ceea ce i-a determinat pe cercetători să investigheze efecte care depăşesc controlul metabolic şi scăderea în greutate.
Autorii studiului consideră că influenţarea unor mecanisme fundamentale ale îmbătrânirii ar putea reprezenta una dintre explicaţiile potenţiale pentru beneficiile observate cu această clasă de medicamente în mai multe boli cronice.
Asta rămâne însă o ipoteză care trebuie demonstrată.
Dacă viitoarele cercetări vor arăta că agoniştii GLP-1 influenţează într-adevăr procese biologice comune îmbătrânirii, acest lucru ar putea ajuta la explicarea motivului pentru care efectele lor sunt observate în afecţiuni diferite.
„Majoritatea bolilor cronice sunt profund legate de procesul de îmbătrânire. Dacă agoniştii GLP-1 îl încetinesc într-adevăr, atunci ar fi de aşteptat să vedem o gamă largă de beneficii clinice”, explică Rafael de Cabo, specialist în domeniul alimentaţiei şi nutriţiei şi cercetător principal la National Institute on Aging (NIA) din cadrul NIH, autor al unui comentariu privind noul studiu.
Limitările studiului
Rezultatele nu pot fi extrapolate însă la oameni, întrucât toate experimentele au fost realizate la animale. Mai mult, cercetarea a inclus numai şoareci femele, aparţinând aceleiaşi linii genetice de laborator. Nu se ştie dacă aceleaşi efecte ar apărea la şoareci masculi, la alte populaţii de animale sau, mai ales, la oameni.
Prin urmare, creşterea duratei de viaţă observată în acest experiment nu înseamnă că semaglutida sau alte medicamente din clasa GLP-1 prelungesc viaţa persoanelor sănătoase şi nici că pot fi considerate în prezent tratamente împotriva îmbătrânirii.
Stabilirea unui asemenea efect la oameni ar necesita studii clinice de lungă durată, inclusiv cercetări realizate la persoane vârstnice, în care să fie evaluate atât beneficiile, cât şi riscurile tratamentului.
Autorii consideră însă că rezultatele justifică investigarea în continuare a mecanismelor prin care această clasă de medicamente ar putea influenţa procesele biologice asociate îmbătrânirii.
Medikatv.ro
