Dr. Natalia Pătraşcu, medic primar cardiolog cu expertiză în domeniul sarcinior cu risc şi bolilor cardiovasculare la femeia gravidă, a explicat că, în cazul unor afecţiuni cardiologice, sunt destul de puţine şi clar definite cazurile care indică cezariana, cele la care naştarea naturală ar presupune un risc cardiac vital.
”Naştere naturală vs. cezariană. Sunt foarte multe lucruri aici de spus. Ce vă pot spune eu din punct de vedere cardiologic este că, strict pentru afecţiuni cardiologice, sunt destul de puţine şi clar definite cele care indică cezariana, cele la care naştarea naturală ar presupune un risc cardiac vital, însă, atâta vreme cât avem sub control, sub tratament, afecţiunea respectivă, doar cauzele obstetricale indică cezariană”, a declarat Natalia Pătraşcu, marţi seară, la Medika TV.
Medicul a precizat că decizia se ia oricum împreună şi cu medicul anestezist.
”Sunt însă situaţii când mai puţin medicii, dar uneori gravidele din propria iniţiativă se adresează medicului cardiolog pentru a da indicaţia modului de a naşte. Nu este corect. Cardiologul trebuie doar să constate”, a mai declarat Natalia Pătraşcu.
Întrebată dacă a avut vreo pacientă cu afecţiune cardiacă ce a dorit un anumit tip de naştere, medicul a pracizat că obstetricianul are ultimul cuvânt.
”Mesajul meu e întotdeauna că ultimul cuvânt îl are obstetricianul care are grijă de fapt şi de ea şi de produsul de concepţie. Eu îi pot explica din punctul meu de vedere la ce riscuri se expune printr-o modalitate sau alta de naştere şi o încurajez evident să se informeze din surse documentate”, a afirmat Natalia Pătraşcu.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.