Consiliul Judeţean Harghita a inaugurat, miercuri, clădirea complet renovată şi modernizată a Policlinicii Spitalului Judeţean de Urgenţă Miercurea Ciuc. La eveniment au fost prezenţi, între alţii, preşedintele UDMR, Kelemen HUnor, vicepremierul Tanczos Barna şi ministrul dezvoltării, Cseke Attila.
Investiţia, în valoare de peste 25 de milioane de lei, a fost realizată cu finanţare din partea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei şi a Consiliului Judeţean Harghita, în parteneriat cu Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea Ciuc.
”Reabilitarea şi modernizarea policlinicii reprezintă un pas important într-un program amplu de dezvoltare al serviciilor medicale derulat în ultimii ani, care are drept obiectiv creşterea calităţii, siguranţei şi accesibilităţii serviciilor ambulatorii pentru populaţia judeţului. Policlinica modernizată va asigura anual accesul a peste 100.000 de pacienţi la servicii medicale moderne, iar datorită noilor specializări şi echipamentelor medicale de ultimă generaţie, capacitatea de îngrijire ambulatorie se extinde considerabil”, arată oficialii Consiliului Judeţean Harghita, într-un comunicat de presă.
Sursa citat a precizat că Policlinica va concentra în acelaşi spaţiu majoritatea serviciilor de specialitate ambulatorii.
În urma renovării, mai multe cabinete din clădirile externe au fost relocate în corpul central, printre acestea: ORL, chirurgie orală, oftalmologie, chirurgie, respectiv fizioterapie. La parter a fost amenajată o nouă secţie dedicată copiilor, care reuneşte, pe acelaşi coridor, cabinetele de cardiologie pediatrică, neonatologie, psihiatrie pediatrică, ergoterapie, logopedie şi kinetoterapie, creând un mediu mai prietenos şi sigur pentru micii pacienţi.
Au participat la eveniment Kelemen Hunor, preşedintele Uniunii Democrate Maghiare din România, Tánczos Barna, vicepremier şi Cseke Attila, care au vizitat clădirea.
”Prin această investiţie, oferim infrastructură medicală modernă locuitorilor din Miercurea Ciuc şi judeţul Harghita, readucând bani pe plan local din bugetul de stat. Această renovare şi alte investiţii similare readuc în comunitatea locală veniturile pe care marile companii cu sediul în Bucureşti le plătesc sub formă de impozite. În Guvern, continuăm să depunem eforturi pentru a asigura finanţarea adecvată a investiţiilor importante pentru comunitatea noastră”, a declarat vicepremierul Tanczos Barna.
Dr. Konrád Judit, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Miercurea Ciuc, a anunţat că procesul de mutare este în desfăşurare.
”Preconizăm că din 2 decembrie vom primi pacienţii în noul spaţiu. În numele pacienţilor noştri, mulţumim tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui proiect – Consiliului Judeţean Harghita, reprezentanţilor UDMR, conducerii instituţiilor implicate”, a punctat managerul spitalului.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







