Medicul de familie dr. Evelyn Cristescu a atras atenţia că, atât medicii de familie, cât şi cei din ambulatorul de specialitate sunt ”un fel de struţocămilă”, deoarece sunt strict legaţi de Casa de Asigurări de Sănătate în ceea ce priveşte numărul de consultaţii şi de servicii prestate.
”Atât medicul de familie, cât şi medicul din ambulatorul de specialitate - că nu e mare diferenţă - sunt un fel de struţocămilă, aşa. Noi suntem, teoretic, cu practică privată (...) dar practic suntem încorsetaţi şi legaţi de Casa de Asigurări de Sănătate cu privire la numărul de consultaţii pe care le putem face, deci la numărul de servicii pe care ne putem presta, la decontarea acestor servicii care va să zică, deşi teoretic ar trebui între noi şi Casa de Asigurări să fie un contract comercial. El nu e un contract comercial. El este o chestie impusă. Casa de Asigurări spune câţi bani îţi dă şi tu ai două variante. Să accepti suma aia care e ruşinos de mică la ambele categorii sau să nu faci contract cu CAS”, a declarat Evelyn Cristescu, joi seară, la Medika TV.
Medicul a explicat cum face CAS decontările.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
”Acum, Casa de Asigurări decontează pe capita 35% şi restul pe plata pe serviciu. Deci 35% din factură. Bun, e în regulă să scadă plata per capita, nu zic că nu e în regulă, dar trebuie văzut ce se întâmplă cu plata pe serviciu, pentru că dacă - şi domnul ministru aşa a spus, că preţul per serviciu rămâne fix acelaşi - numărul de servicii pesemne că va rămâne tot acelaşi. Deci aici nu există nicio posibilitate de a creşte venitul. Nu pornim de la ideea, sau poate domnul ministru porneşte, de la idea că medicii de familie care lucrează în cabinete sunt nişte oameni care nu ştiu să-şi raporteze munca depusă sau care muncesc extrem de puţin, fiindcă sunt foarte leneşi. Eu nu cred nici în varianta asta, nici în cealaltă, deci cred că oamenii ştiu, pentru că se documentează, să îşi raporteze munca depusă, care muncesc şi atunci cred că fac maximul de consultaţii şi obţin maximul de puncte din serviciile prestate”, a declarat Evelyn Cristescu.
Potrivit datelor prezentate la Medika TV, dacă în anii anteriori în România erau 14.000 de medici de familie, acum numărul aestora s-a redus la 9.200-9.300.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.