Salvamont România anunţă că, în ultimele 24 de ore, a fost din nou o perioadă ”de foc” fiind înregistrate nu mai puţin de 75 de accidente. Având în vedere gradul ridicat de încărcare cu turişti al domeniilor schiabile, riscul crescut de producere a avalanşelor şi numărul mare de evenimente ce se înregistrează constant, până la finalul sezonului de iarnă, salvamontisti vor rămâne cu efective mărite în zonele montane.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”O nouă zi de foc pentru salvamontişti solicitaţi să intervină la un număr, din nou, extrem de mare de accidente montane. În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont, s-au primit nu mai puţin de 75 apeluri de urgentă”,  au anunţat, vineri dimineaţă salvamontiştii.

Cele mai multe apeluri, respectiv 11 s-au adresat salvamontiştilor din Buşteni. De opt ori au fost apelaţi salvamontiştii din Vâlcea şi de câte şapte ori cei din Braşov şi Lupeni. La echipele Salvamont din Sinaia şi Harghita, turiştii au apelat de câte şase ori şi de câte cinci ori la cele din Predeal, Bihor şi Neamţ.

Au mai avut intervenţii formaţiunile Salvamont din Gorj, Alba, Caraş Severin - Muntele Mic, Borşa, Prahova - Azuga, Maramureş - Cavnic şi Mureş.

De asemenea, s-au mai primit alte 51 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre zona montană şi despre domeniile schiabile.

”Având în vedere gradul ridicat de încărcare cu turişti al domeniilor schiabile, riscul crescut de producere a avalanşelor, în toate masivele montane din ţară, şi numărul mare de evenimente ce se înregistrează constant, până la finalul sezonului de iarnă salvamontişti vor rămâne, zilnic, cu efective dimensionate corespunzător, de serviciu pe domeniile de practicare a sporturilor de iarnă şi în cabinetele medicale ale bazelor şi posturilor Salvamont”, a mai transmis Salvamont România.

Sursa citată îndeamnă la responsabilitate în desfăşurarea activităţilor montane.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.