Ministrul interimar al Educaţiei, Rovana Plumb, a convocat, joi, o intâlnire de lucru cu reprezentanţi ai cadrelor didactice, la care au participat şi membrii unor asociaţii profesionale, lideri de sindicat, precum şi inspectori şcolari.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Conform unui comunicat al Ministerului Educaţiei, scopul întâlnirii a fost inventarierea principalelor dificultăţi pe care le întâmpină cadrele didactice şi remedierea cât mai urgentă a acestora, astfel încât să se asigure crearea unor premise solide pentru creşterea calităţii învăţământului preuniversitar din România. 

”Concret, învăţătorii şi profesorii prezenţi au semnalat, printre altele, necesitatea urgentă a debirocratizării sistemului de învăţământ, reluarea dialogului cu toţi factorii implicaţi privind programa şi manualele şcolare, precum şi regândirea modului în care se realizează inspecţiile la clasă. Participanţii au cerut, totodată, clarificarea statutului juridic şi a aspectelor legate de finanţarea centrelor de resurse şi asistenţă educaţională”, precizează sursa citată.

Rovana Plumb a solicitat reprezentanţilor MEN propuneri de soluţii concrete şi rapide privind toate aspectele semnalate şi constituirea, în acest sens, a unui grup de lucru la nivelul instituţiei: „Trebuie să găsim ideea, soluţia, iar apoi găsim şi finanţarea. Pentru Guvernul României, învăţământul reprezintă o prioritate zero. Avem soluţii care sunt finanţabile inclusiv din fonduri europene, pe care le vom comunica în curând". Ministrul interimar al Educaţiei a mulţumit cadrelor didactice din toată ţara, în numele Guvernului, pentru activitatea şi efortul pe care le fac zilnic pentru ceea ce reprezintă cea mai importantă resursă a unei ţări: copiii, se mai arată în comunicat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.