Guvernul a aprobat, miercuri, suplimentarea bugetului MInisterului Afacerilor externe cu suma de 50 de milioane, banii fiind destinaţi unui ajutor pentru Republica Moldova.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Guvernul a aprobat, miercuri, o Hotărâre de Guvern privind alocarea de sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2022, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Afacerilor Externe 

”Bugetul Ministerului Afacerilor Externe va fi suplimentat cu suma de 50 de milioane de lei, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului. Suma este destinată unui sprijin direct pentru Republica Moldova, pentru a răspunde nevoilor urgente de sprijin cu care se confruntă ţara vecină”, a transmis Guvernul, într-un comunicat de presă.  

Potrivit documentului, România şi-a asumat un rol central în lansarea Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova cu prilejul Conferinţei internaţionale desfăşurate la Berlin, la 5 aprilie 2022, co-organizată de ţara noastră împreună cu Germania şi Franţa, şi a anunţat, în acest context, un sprijin bugetar de 10 milioane de lei pentru Republica Moldova.  

”Acordarea de asistenţă financiară reconfirmă, în relaţia cu Republica Moldova, rolul esenţial al României în asigurarea stabilităţii şi dezvoltării acestei ţări şi este de natură să genereze un efect multiplicator prin încurajarea suplimentării asistenţei din partea partenerilor de dezvoltare ai Republicii Moldova”, a mai transmis Guvernul.  

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.