Miistrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, afirmă că, în ultimele zile, se înregistrează un număr crescut de pacienţi cu arsuri severe ”generate de violenţă, autoagresiune, incendieri intenţionate, utilizarea unor instalaţii improvizate, dar şi de electrocuţii apărute ca urmare a neglijenţei.”, el subliniind că România se situează peste media UE în ceea ce priveşte numărul pacienţilor cu arsuri severe. ”Această realitate arată cât de necesară e conştientizarea responsabilităţii individuale şi colective”, spune ministrul în contextul în care doi pacienţi cu arsuri severe în urma exploziei produse într-un bloc din Oneşti au fost transportaţi la un spital din Belgia, cu o aeronvă a Forţelor Aeriene Române.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Cei doi pacienţi cu arsuri severe, cu peste 60% din suprafaţa corporală, în urma exploziei de la Oneşti, judeţul Bacău, au fost transferaţi în condiţii de siguranţă la un spital din Belgia, unde pot beneficia de tratament specializat de înalt nivel. Mulţumesc Forţelor Aeriene Române, Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă şi tuturor profesioniştilor implicaţi pentru coordonarea impecabilă a acestui transfer complex, realizat într-un timp critic. Mulţumesc, de asemenea, doamnei Monica Althamer pentru sprijinul acordat şi pentru facilitarea accesului pacienţilor la Spitalul Universitar Charleroi”, anunţă Rogobete într-o postare pe Facebook.
El remarcă faptul că, în ultimele zile, se înregistrează la nivel naţional un număr crescut de pacienţi cu arsuri severe generate de violenţă, autoagresiune, incendieri intenţionate, utilizarea unor instalaţii improvizate, dar şi de electrocuţii apărute ca urmare a neglijenţei.
”Aceste situaţii pun o presiune majoră asupra sistemului medical şi produc suferinţă profundă pacienţilor şi familiilor acestora”, subliniază ministrul Sănătăţii.
Alexandru Rogobete notează că România are, din păcate, spre deosebire de multe alte state, un număr foarte mare de pacienţi cu arsuri severe, depăşind media Uniunii Europene. ”Această realitate arată cât de necesară este conştientizarea responsabilităţii individuale şi colective„, subliniază ministrul Sănătăţii.
În acest context, el anunţă că cele două centre pentru arşi grav , de la Timişoara şi Târgu Mureş, sunt finalizate în proporţie de peste 90%.
”Începând de anul viitor, pacienţii cu arsuri grave vor putea fi trataţi aici, acasă, în condiţii moderne şi sigure. Însă responsabilitatea, prevenţia şi evitarea acestor situaţii rămân vitale, pentru ca sistemul să poată face faţă numărului mare de pacienţi şi pentru a proteja vieţi”, conchide Alexandru Rogobete.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.