Mai mult de un sfert dintre elevii din judeţul Arad care au susţinut Examenul de Evaluare Naţională au obţinut medii mai mici de cinci, iar la trei şcoli niciun candidat nu a promovat. În Timiş doar doi elevi au obţinut medii de 10.00, iar peste un sfert dintre candidaţi au avut medii sub 5.00, rezultatele înregistrate în acest an fiind relativ egale cu cele de anul trecut. La Braşov şaisprezece elevi au obţinut media 10, iar la Sibiu nu este nicio media de 10, în timp ce în Bucureşti au fost 106 medii de 10. Ce note au obţinut absolvenţii de clasa a VIII-a din Cluj, Vrancea, Constanţa, Dâmboviţa, Prahova, Alba, Argeş, Călăraşi, Mureş, Dolj, Giurgiu, Galaţi, Vaslui, Iaşi Gorj, Vâlcea, Olt, Botoşani şi Buzău.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

BUZĂU: Un număr de 24 de elevi au luat media 10.00 la Evaluarea Naţională, în timp ce patru au media 1.00

Un număr de 24 de elevi din judeţul Buzău au luat media 10.00 la Evaluarea Naţională, ale cărei probe au fost susţinute săptămâna trecută în timp ce patru absolvenţi de gimnaziu, toţi provenind din şcoli aflate în mediul rural, au media 1.00.

Potrivit inspectorului şcolar general adjunct al IŞJ Buzău, Daniela Palcău, la Evaluarea Naţională susţinută la Buzău au fost prezenţi 3.062 de candidaţi, dintre care 2.355 au luat note peste 5.00, astfel că rata de promovare la acest examen naţional este de 76, 91 la sută.

Potrivit lui Palcău, 24 de copii au luat 10.00 pe linie la evaluare, 494 de absolvenţi de gimnaziu au note cuprins între 9.00 şi 9.99, iar 544 au luat între 8.00 şi 8.99.

La polul opus, medii de 1.00 şi 1.99 au obţinut 37 de copii, dintre aceştia patru având media 1.00, toţi aceştia din urmă provenind de la şcoli din mediul rural.

Între 2.00 şi 2.99 au luat 116 copii, între 3.00 şi 3.99 au obţinut 215 absolvenţi de liceu, iar între 4.00 şi 4.99 un număr de 339 de copii.

”Rezultatele sunt mult mai bune, în ultimii trei ani Buzău înregistrând o creştere a mediei pe judeţ şi avem mai mulţi copii în fiecare an cu medii între 9.00 şi 10.00. Pe baza rapoartelor făcute de fiecare şcoală, pentru că în termen de zece zile fiecare unitate de învăţământ îşi prezintă propriul raport referitor la evaluarea copiilor, atunci vom vedea cauzele pentru care unii copii au obţinut note între 1.00 şi 1.99”, a declarat luni inspectorul şcolar general afjunct al IŞJ Buzău, Daniela Palcău.

BOTOŞANI: Peste 73% dintre absolvenţii de gimnaziu au obţinut medii peste 5.00 la Evaluarea Naţională. Opt elevi au fost notaţi cu punctajul maxim

 Un număr de 2.683 de elevi dintre cei care s-au prezentat la Evaluarea Naţională în judeţul Botoşani au obţinut medii peste 5.00, ceea ce reprezintă 73,51%, un procent sub media naţională. Cei mai buni opt absolvenţi de gimnaziu care s-au prezentat la examen au obţinut media 10.00 astfel încât vor fi admişi la unităţile de învăţământ pentru care au optat.

Potrivit datelor statistice publicate pe site-ul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Botoşani, aproape o mie dintre absolvenţii care au susţinut Evaluarea Naţională în prima jumătate a săptămânii trecute, respectiv 26,49%, nu au reuşit să obţină minimum 5.00 la cele două probe de examen.

În aceste condiţii, rata de promovare a elevilor care vor intra cu minimum media 5.00 la liceu este cu puţin peste 73%, ceea ce plasează judeţul Botoşani sub media naţională.

Cu excepţia absovenţilor de gimnaziu cu medii de până la 5.00, restul candidaţilor sunt împărţiţi aproape în mod egal, respectiv câte 550, pe fiecare tranşă de note, mai puţin cei cu note între 9.00 şi 10.00.

De altfel, înainte de depunerea contestaţiilor, există opt elevi care au media maximă, deşi, individual, s-au înregistrat 29 de note de 10.00 la Limba şi literatura română şi 94 la Matematică. Deşi la această ultimă disciplină există cele mai multe note maxime, peste 38% dintre cei care au susţinut Evaluarea Naţională nu au primit nota 5.00.

OLT: Peste 78% dintre elevi au obţinut medii peste 5.00 la Evaluarea Naţională. Nouă dintre ei au obţinut media 10.00

Peste 78% dintre cei 2.642 de elevi din judeţul Olt care au susţinut Evaluarea Naţională au reuşit să promoveze acest examen luând medii peste 5.00. Nouă dintre aceştia au obţinut media 10.00.

Conform unei statistici a Inspectoratului Şcolar Judeţean Olt, 577 dintre cei 2.642 candidaţi care au susţinut Evaluarea Naţională au obţinut medii mai mici de 5.00.

La Limba şi literatura română, 254 de elevi au obţinut note între 1.00 şi 4.99, în timp ce 46 au primit nota 10.00. La Matematică, au fost înregistrate cele mai mici note, 911 lucrări fiind notate cu note sub 5.00, însă în acelaşi timp au fost luate şi 84 de note de 10.00.

Iniţial, în judeţul Olt, 2.743 de elevi s-au înscris la Evaluarea Naţională, însă în cele 82 centre de evaluare s-au prezentat doar 2.642.

În 2016, 77,63% dintre absolvenţii olteni de clasa a VIII-a au obţinut medii mai mari de 5.00 la Evaluarea Naţională.

VALCEA: Zece elevi au obţinut media 10.00 la evaluarea naţională. Alţi peste 400 au medii peste 9.00

 Zece absolvenţi de gimnaziu din judeţul Vâlcea au obţinut media 10.00 la Evaluarea Naţională, conform datelor publicate de Ministerul Educaţiei. Conform sursei citate, alţi 453 de elevi au reuşit să obţină medii mai mari de 9.00.

De asemenea, potrivit aceleiaşi statistici, sunt şi elevi care vor intra la liceu în condiţiile în care au obţinut note foarte mici la evaluare. Astfel, în această situaţie sunt 37 de elevi din judeţul Vâlcea, care au medii mai mici de 2.00.

În judeţul Vâlcea, au absolvit clasa a VIII-a 2.720 de elevi, câteva zeci dintre ei au absentat la examenul de Evaluare Naţională, iar 2.069 au obţinut medii peste 5.00.

GORJ: 39 elevi au obţinut media 1.00 la Evaluarea Naţională

Peste 75,64 la sută dintre elevii gorjeni care au susţinut Evaluarea Naţională au reuşit să obţină o medie mai mare de 5, în timp ce 39 dintre cei care au dat acest examen au fost notaţi cu note cuprinse între 1 şi 1,99.

Conform reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Olt, anul acesta la Evaluarea Naţională s-au înscris 2.961 elevi, însă 81 dintre ei nu s-au prezentat la cele două probe de examinare, iar altul a fost eliminat din concurs din cauza unei tentative de copiere.

Astfel, din totalul şcolarilor care au susţinut Evaluarea Naţională în judeţul Gorj, mediile a 114 copii au fost cuprinse între 2.00 şi 2,99, 490 având medii cuprinse între 8.00 şi 8,99.

De asemenea, nouă elevi au obţinut medii de 10.00. 

IAŞI: 37 de elevi din judeţ au obţinut medii de 10.00 la Evaluarea Naţională. ISJ spune că Iaşi este pe locul al doilea la mediile maxime, după Capitală

Un număr de 37 de elevi din judeţul Iaşi au obţinut medii de 10.00 la Evaluarea Naţională, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar susţinând că judeţul se plasează pe locul al doilea pe ţară în privinţa mediilor maxime, după Bucureşti.

Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Şcolar Iaşi, 4.999 de elevi au obţinut medii peste 5.00, rata de promovare fiind de 84,29 la sută. Rezultatul este comparabil cu cel de anul trecut, când peste 80 la sută dintre elevi au promovat Evaluarea Naţională.

De asemenea, 20 la sută dintre candidaţi au avut medii între 9.00 şi 9.99,

Un număr de 932 de elevi din cei 5.931 care au susţinut acest examen nu au reuşit să obţină media 5.00.

În judeţul Iaşi, 37 de elevi au obţinut media 10.00, faţă de 23 anul trecut. Cele mai multe medii de 10.00, respectiv zece, au fost înregistrate de elevi de la Colegiul Emil Racoviţă din municipiu, în timp ce la Colegiul Naţional din Iaşi s-au înregistrat nouă medii de 10.00.

Din cele 37 de medii maxime, 34 au fost obţinute de elevi care învaţă la şcoli din municipiul Iaşi.

Şefa Inspectoratului Şcolar Iaşi, Genoveva Farcaş, susţine că foarte probabil Iaşi se situează pe locul al doilea pe ţară la acest capitol, după Bucureşti.

Ea susţine că rezultatele judeţului Iaşi sunt deosebit de bune, dar că este de aşteptat ca ultimele medii de intrare la liceele ieşene să crească faţă de anul trecut.

VASLUI: Peste un sfert din absolvenţii de gimnaziu au obţinut medii sub 5.00 la evaluarea naţională. Doar opt elevi au fost notaţi cu media maximă

Peste un sfert dintre cei 3.534  de absolvenţi de gimnaziu din judeţul Vaslui au obţinut medii sub 5.00 la Evaluarea Naţională. Doar opt elevi au fost notaţi cu media maximă, în timp ce 26 de şcolari care au terminat cele opt clase elementare au obţinut medii între 1.00 şi 2.00.

Un număr de 2.476 de elevi de clasa a VIII-a care s-au înscris la examenul de Evaluare Naţională au obţinut medii peste 5.00, potrivit primelor rezultate publicate pe site-ul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Vaslui, reprezentând 71.62%.

”Comparativ cu anul trecut, avem două puncte procentuale mai mult. Evident că este mai bine, însă ţinta noastră este de 80 de procente”, a declarat, luni, pentru News.ro inspectorul general al ISJ Vaslui, Gabriela Plăcintă.

Pe de altă parte, nu mai puţin de 26 de absolvenţi de gimnaziu au primit medii între 1.00 şi 2.00, în timp ce alţi aproape o mie de elevi nu au reuşit să obţină media finală cinci.

La polul opus, există opt elevi care au fost notaţi cu 10.00 la ambele discipline de concurs, Limba şi litertura română şi Matematică.

În judeţul Vaslui, din cei peste 3.600 de candidaţi înscrişi în concurs, 77 nu au mai ajuns la examenul susţinut în prima jumătate a săptămânii trecute.

Absolvenţii de gimnaziu care au susţinut examenul de Evaluare Naţională au posibilitate să depună contestaţii pe 26 iunie, în intervalul orar 16.00-20.00.

Rezultatele finale la Evaluarea Naţională 2017 se vor publica vineri.

GIURGIU: Aproximativ 800 dintre absolvenţii de gimnaziu au note mai mici de 5.00 la Evaluarea Naţională

Aproximativ 800 dintre absolvenţii de gimnaziu din judeţul Giurgiu au note mai mici de 5.00 la Evaluarea Naţională, conform datelor publicate de Ministerul Educaţiei.

Potrivit sursei citate, nouă elevi au obţinut nota 1.00 la Evaluarea Naţională, în timp ce doar cinci au media maximă.

Zeci de absolvenţi de gimnaziu din Giurgiu au absentat la examene.

Dintre cei prezenţi, aproximativ 800 au medii mai mici de 5.00.

GALAŢI: Peste 85% dintre elevi au obţinut medii peste 5.00 la Evaluarea Naţională

Peste 85% dintre elevii din judeţul Galaţi au promovat examenul de Evaluare Naţională, fiind înregistrate şi două medii de 10.00, înainte de depunerea contestaţiilor, după ce anul trecut înainte de contestaţii rata de promovare a fost 81,9%, potrivit datelor comunicate, luni, de Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi. 

Rata de pomovare la Evaluarea Naţională înregistrat în judeţul Galaţi, înainte de contestaţii, este de 85,55%, în timp ce la Limba şi literatura română s-au obţinut 25 de note de10.00, iar la matematică 123 de note de 10.00.

Potrivit datelor comunicate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi, s-au înregistrat şi două medii de 10.00, acestea fiind obţinute de elevi de la Colegiul Vasile Alecsandri şi Şcoala Gimnazială nr. 28, ambele unităţi de învăţâmânt fiind în municipiul Galaţi.

Purtătorul de cuvânt al ISJ Galaţi, Oana Enache, a declarat, luni, că la în judeţul Galaţi s-au înscris la Evaluarea Naţională 3.570 de candidaţi, iar dintre aceştia 3.528 au fost prezenţi la proba de Limba şi literatura română şi 3.522 la cea de Matematică.

În continuare, elevii au posibilitatea să depună contestaţii pe parcursul zilei de luni, între orele 16.00 şi 20.00, rezultatele finale urmând să fie afişate vineri, 30 iunie.

Anul trecut, potrivit reprezentanţilor ISJ Galaţi, în judeţ, rata de promovare la Evaluarea Naţională înainte de depunerea contestaţiilor a fost de 81,9%, iar după soluţionarea acestora a ajuns la 82,1%.

DOLJ: 11 elevi au obţinut media generală maximă la Evaluarea Naţională

Unsprezece dintre absolvenţii claselor a VIII-a din judeţul Dolj, din cei peste 4.200 înscrişi la Evaluarea Naţională, au obţinut medii de 10.00. La şapte unităţi de învăţământ din mediul rural s-a înregistrat o rată de promovare de sută la sută.

Conform reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, aproximativ 70 la sută dintre elevii de clasa a VIII-a care au susţinut Evaluarea Naţională au obţinut medii mai mari de 500.

“Avem un procent, la fel ca şi anul trecut, de 69,97%. Mi-aş fi dorit ca acest procent să fie mai bun. Avem 11 medii de 10.00. Cinci dintre acestea la Şcoala nr. 2 «Traian», o medie de 10.00 la Şcoala «Romanescu», o medie de 10.00 la «Mircea Eliade», o medie de 10.00 la «Carol I» şi, în judeţ, o medie de 10.00 la Şcoala Gimnazială Celaru şi două medii de 10.00 la Şcoala Gimnazială Filiaşi. Avem şapte şcoli care au sută la sută procent de promovabilitate: "Marin Sorescu” Bulzeşti, Şcoala Gimnazială Seaca de Pădure, Bucovăţ, Gheceşti, Gogoşu, Predeşti, Sălcuţa”, a declarat Monica Sună, inspector şcolar general al ISJ Dolj.

De asemenea, niciun elev de clasa a VIII-a de la trei unităţi de învăţământ din Dolj nu au reuşit să promoveze la Evaluarea Naţională.

MUREŞ: 13 elevi au obţinut media 10.00 la Evaluarea Naţională, iar 2.850 au obţinut medii peste 5.00

Un număr de 2.850 de elevi din judeţul Mureş au obţinut la Evaluarea Naţională din acest an medii peste 5.00, iar 13 dintre candidaţi au avut media 10.00, în timp ce la polul opus trei candidaţi au obţinut media 1.00.

Potrivit rezultatelor afişate în urma Evaluării Naţionale, 2.850 de elevi din 3.760 prezenţi la examen au obţinut medii mai mari de 5.00.

Un număr de 13 elevi au obţinut medii de 10.00 la Evaluarea Naţională, aceştia studiind în şcoli din Târgu Mureş, Reghin, Luduş şi Ibăneşti Pădure.

Conform rezultatelor, la polul opus trei elevi care au susţinut examenul de evaluare naţională în acest an au obţinut doar media 1.00, acest lucru însemnând că nu au reuşit să rezolve corect niciunul dintre subiecte.

De asemenea, 51 de candidaţi care au susţinut examenul în şcolile din judeţul Mureş au obţinut medii între 1.00 şi 2.00.

CĂLĂRAŞI: Două eleve cu media 10.00 la Evaluarea Naţională. Aproape 67 la sută dintre elevi au medii peste 5.00

Două eleve din judeţul Călăraşi au obţinut media 10.00 la Evaluarea Naţională, iar trei elevi au terminat examenul cu media 1.00. În total, aproape 67 la sută dintre elevi au terminat examenul cu medii peste 5.00. 

Şooş Monica de la Şcoala Gimnazială "Nicolae Titulescu" din Călăraşi şi Stanciu Alexandra Claudia de la Şcoala Gimnazială Nr.1 din Lehliu-Gară sunt cele două eleve din judeţul Călăraşi care au obţinut media gerenală 10.00 la Evaluarea Naţională.

În judeţul Călăraşi au fost 1.945 de elevi înscrişi la examen, iar 1.340 dintre ei, adică 68.90 la sută, au obţinut medii peste 5.00.

Potrivit rezultatelor oficiale afişate, luni, de Ministerul Educaţiei, s-au înregistrat 201 medii peste 9.00, dar şi 519 medii cuprinse între 1.00 şi 4.97.

Un număr de 86 de elevi nu s-au prezentat la probele examenului, deşi s-au înscris pentru actuala sesiune.

Cei nemulţumiţi de notele primite pot depune contestaţie, iar vineri vor fi afişate rezultatele finale.

ARGEŞ: 15 absolvenţi de gimnaziu au obţinut media maximă la evaluarea naţională, iar peste 70 au medii sub 2.00

Un număr de 15 absolvenţi de gimnaziu din judeţul Argeş au obţinut nota 10.00 la ambele probe ale Evaluării Naţionale, conform datelor publicate de Ministerul Educaţiei. Cei mai mulţi dintre aceştia au absolvit şcoli din municipiul Pitesti.  

Totodată, potrivit aceloraşi date, 72 de absolvenţi de gimnaziu din judeţul Argeş au note mai mici de 2.00,  unsprezece dintre aceştia având media 1.00 în urma examenului.

Alte câteva zeci de absolvenţi ai clasei a opta au absentat de la examen. 

În judeţul Argeş au absolvit clasa a opta anul acesta 4.653 de elevi şi au fost prezenţi la probele Evaluării Naţionale 4.556 dintre aceştia.

ALBA: Peste 79% dintre elevi au obţinut medii peste 5.00 la Evaluarea Naţională. Patru elevi din judeţ au obţinut media 10.00

Un număr de 1.912 elevi din judeţul Alba au obţinut medii peste 5.00 la Evaluarea Naţională din acest an, reprezentând peste 79 % din totalul elevilor care au susţinut examenul, iar dintre aceştia patru candidaţi au obţinut media 10.00. La polul opus patru elevi au obţinut media 1.00. 

Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Alba, Marcela Dărămuş, a declarat, luni, pentru News.ro, că din cei 2.403 elevi care au susţinut în acest an evaluarea naţională în şcolile din judeţul Alba, un număr de 1.912 au reuşit să obţină medii peste 5.00, reprezientând peste 79,57% din totalul elevilor care au susţinut examenul.

Dărămuş a spus că patru elevi de la Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia şi şcolile gimnaziale “Vasile Goldiş” şi “Mihai Eminescu” din Alba Iulia au reuşit să obţină media generală 10.00, în timp ce la polul opus patru elevi au obţinut media 1.00.

Potrivit sursei citate, 119 elevi au obţinut o notă de 10.00 la una dintre probele de examen, cele mai multe note de 10.00 fiind la Matematică, respectiv 107, iar 12 la Limba şi literatura română.

La examenul de evaluare din acest an s-au înscris în judeţul Alba 2.460 de elevi, însă la probe s-au prezentat doar 2.403.

PRAHOVA: Nouă elevi au obţinut medii de 10.00 la Evaluarea Naţională, peste 4.400 de copii având medii peste 5.00

Nouă elevi dintre cei care au susţinut Evaluarea Naţională în judeţul Prahova au obţinut medii de 10.00, majoritatea fiind de la unităţi de învăţământ din Ploieşti. De asemenea, peste 4.400 de elevi au reuşit să primească note care să le asigure o medie peste 5.00, iar aproape o sută au absentat.

Potrivit rezultatelor finale ale Evaluării Naţionale publicate, luni, de către Ministerul Educaţiei, în judeţul Prahova nouă elevi au obţinut medii de 10.00. Şapte dintre ei sunt de la unităţi de învăţământ din municipiul Ploieşti, unul este din Vălenii de Munte şi altul din Sinaia. 

De asemenea, s-au înregistrat 43 de medii cuprinse între 9.90 şi 10.00, iar numărul mediilor peste 9.00 este de 1.076. 

În total, 4.452 de elevi au reuşit să obţină medii peste 5.00, iar 632 de copii au luat între 1.15 şi 4.99.

Nouăzeci şi nouă de elevi au lipsit de la examene, deşi s-au înscris.

Luni după-amiază, se pot depune contestaţii, iar rezultatele finale vor fi afişate vineri.

DAMBOVIŢA: Unsprezece elevi au obţinut medii de 10.00 la Evaluarea Naţională, iar opt medii au fost de 1.00

Unsprezece elevi din judeţul Dâmboviţa au reuşit să obţină media 10.00 la Evaluarea Naţională, la polul opus fiind opt elevi care au terminat examenul cu media generală 1.00. Peste 2.600 dintre absolvenţii care s-au prezentat la toate probele au obţinut medii peste 5.00, iar peste o sută dintre cei înscrişi nu s-au prezentat la examen.

Potrivit rezultatelor oficiale ale Evaluării Naţionale publicate, luni, de către Ministerul Educaţiei, în judeţul Dâmboviţa, unsprezece elevi au reuşit să obţină media10.00, patru dintre ei fiind de la unităţi de învăţământ din Târgovişte.

Ceilalţi au terminat cursurile unor şcoli din Pucioasa, Găeşti şi Titu. În total, în judeţul Dâmboviţa au fost înscrişi 3.681 de elevi la Evaluarea Naţională, însă 116 dintre aceştia nu s-au prezentat la examen.

Dintre cei care au susţinut toate probele, 2.672 de elevi au obţinut medii peste 5.00, iar opt dintre mediile la examen au fost de 1.00. De altfel, în total, s-au înregistrat opt medii de 1.00 în judeţ, trei elevi fiind din localitatea Potlogi.

CLUJ: Cluj: 21 de medii de 10.00 şi o rată de promovare de 90,01%

Douăzeci şi unu de elevi din judeţul Cluj au obţinut medii de 10.00 la Evaluarea Naţională, rata de promovare la acest examen fiind în 2017 de 90,01% în creştere cu un procent faţă de anul precent.

Potrivit datelor oferite de Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj, în şcolile din judeţ au fost 21 de elevi care au obţinut medii de 10.00.

Procentul mediilor peste 5.00 este în 2017 de 90,01, în condiţiile în care, din cei 3.942 de elevi înscrişi la Evaluarea Naţională, 3.548 au promovat.

Aproape un sfert dintre cei care s-au prezentat au obţinut medii între 9.00 şi 10.00 (998 de elevi) în timp ce 944 de elevi din Cluj au avut medii între 8.00 şi 9.00.

La Evaluarea Naţională din 2016, rata de promovare a fost de 88,9%.

CONSTANŢA: Nouă elevi au obţinut media 10.00 la Evaluarea Naţională; peste 73 la sută dintre absolvenţi au medii peste 5.00 

Nouă elevi din judeţul Constanţa au obţinut media 10.00 la Evaluarea Naţională, iar peste 73 la sută dintre elevi au obţinut medii peste 5.00, înregistrându-se însă şi aproape 100 de absolvenţi cu medii sub 2.00, dar şi şapte unităţi de învăţământ în care niciunul dintre elevi nu a luat media 5.00.

Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa a anunţat, luni, printr-un comunicat de presă, că a centralizat situaţia mediilor obţinute de către absolvenţii clasei a VIII-a la Evaluarea Naţională 2017, înainte de  soluţionarea contestaţiilor. 

Astfel, 3.767 de elevi, reprezentând 73,50 la sută, au obţinut medii peste 5.00, iar 1.358 de elevi - 26,50 la sută, medii sub 5.00. Nouă elevi au obţinut media 10.00. Aceştia sunt de la şcolile gimnaziale 30, 29, 24, 37, 3, de la Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân şi de la Liceul Teoretic Ovidius (doi elevi), toate din municipiul Constanţa şi de la şcoala gimnazială Constantin Brâncuşi din Medgidia. De asemenea, aproape 900 de elevi au medii între 9.00 şi 9.97.

La polul opus, aproape 100 de absolvenţi au luat medii între 1.00 şi 1.97.

Totodată, la şapte unităţi de învăţământ niciun elev nu a obţinut media 5.00. Este vorba despre Colegiul Naţional "Kemal Ataturk" Medgidia, unde din cinci candidaţi înscrişi, doi au lipsit, iar ceilalţi trei au luat medii între 1.05 şi 3.97, despre Liceul Tehnologic "Radu Prişcu" Dobromir, unde cei 11 candidaţi prezenţi au luat medii între 1,52 şi 4.77, de şcoala gimnazială numărul 1 Făurei, unde şase candidaţi au fost notaţi între 1.00 şi 3.82. La şcoala gimnazială numărul 1 Pietreni, zece candidaţi au luat medii între 1.72 şi 4.82, iar la şcoala din Văleni, niciunul dintre cei şase candidaţi nu a luat nici măcar media 2.  La şcoala din Carvăn, cei doi elevi au fost notaţi cu mediile 1.00, respectiv 1.65, iar la şcoala din Dumbrăveni, singurul elev înscris a primit media 3.17.

Contestaţiile pot fi depuse luni, între orele 16 – 20, iar afişarea rezultatelor finale este programată pe data de 30 iunie.

Admiterea în învăţământul liceal se va face pe baza calcului mediei ponderate între media generală la evaluarea naţională susţinută de elevii clasei a VIII-a (80%) şi media generală de absolvire a claselor V-VIII (20%).

VRANCEA: Douăzeci şi unu de elevi au medii de 10.00 la Evaluarea Naţională

Douăzeci şi unu de elevi din judeţul Vrancea au medii de 10.00 la Evaluarea Naţională, iar 8 dintre absolvenţii de gimnaziu au media 1.00. Potrivit situaţiei prezentate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Vrancea, în judeţ aproape 70 la sută dintre elevi au obţinut medii peste 5.00

Potrivit  inspectorului Eleonora Dărmănescu, preşedinte al comisiei de organizare a examenului, în judeţul Vrancea au fost înscrişi 2.618 absolvenţi de gimnaziu, iar prezenţi la ambele probe au fost 2,510.

Dintre aceştia, 1.754 de copii au luat medii peste 5.00, ceea ce înseamnă 69, 88 la sută, în timp ce 756 de copii au luat medii sub 5.00.

Conform aceleaişi situaţii, 21 de elevi din Vrancea au luat medii de 10.00, în timp ce între 9.00 şi 9.99 au fost 357 de copii.

La polul opus se situează opt copii de la şcoli din mediul rural, care au medii de 1.00, în total între 1.00 şi 1.99 având medii 51 de copii. De asemenea, 129 de absolvenţi de gimnaziu au note cuprinse între 2.00 şi 2.99, între 3.00 şi 3.99 au medii 221 de copii, în timp ce 355 de copii au între 4.00 şi 4.99.

BUCUREŞTI: Rezultate Evaluare Naţională Bucureşti: 106 medii de 10.00, 1.239 elevi cu medii sub 5.00

Un număr de 106 elevi bucureşteni care au participat la Evaluarea Naţională au obţinut medii de 10.00, iar 1.239 elevi au avut medii sub 5.00, la ambele probe fiind prezenţi 11.542 de absolvenţi ai claselor a-VIII din Bucureşti, potrivit statisticilor Ministerul Educaţiei, postate pe site-ul instituţiei.

La Evaluarea Naţională din Capitală au fost înscrişi 11.598 de elevi, dar au susţinut ambele probe 11.542 de absolvenţi.

Dintre cei prezenţi la ambele probe, 106 au obţinut media10.00, 94,46 la sută au promovat proba de la Limba Română, iar 83,18 la sută pe cea de la Matematică, a declarat pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, profesor Maria Ştefania Manea. 

Din totalul celor 11.542 absolvenţi bucureşteni prezenţi la ambele probe, 1239 au medii sub 5.00, iar dintre ei 23 au medii cuprinse între 1.00 şi 2.00.

TIMIŞ: Peste un sfert dintre elevii care au susţinut Evaluarea Naţională au obţinut medii sub 5.00. Doar doi elevi au avut media 10.00

Doar doi elevi din judeţul Timiş au obţinut medii de 10.00 la Evaluarea Naţională, iar peste un sfert dintre candidaţi au avut medii sub 5.00, rezultatele înregistrate în acest an fiind relativ egale cu cele de anul trecut.

Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Şcolar al judeţului Timiş, 1.174 de elevi au obţinut medii între 1.00 şi 4,99 reprezentând 27,79%. De asemenea, au fost 526 de medii între 5.00 şi 5,99, 588 de medii între 6.00 şi 6,99, 610 medii între 7.00 şi 7,99, 690 de medii între 8.00 şi 8,99 şi 635 de medii între 9 şi 9,99, procentul mediilor între 5.00 şi 9,99 fiind de 72,17.

În judeţul Timiş s-au înregistrat doar două medii de 10.00, reprezentând 0,05 %.

Conform datelor ISJ Timiş, 72,22 % dintre elevi au obţinut, în acest judeţ, medii peste 5.00, comparativ cu anul trecut, când astfel de medii au obţinut 71,66 la sută dintre absolvenţi.

Cele două medii de 10.00 au fost obţinute la Evaluarea Naţională, în judeţul Timiş, de către Ioana Lisandra Drăgănescu, de la Liceul Teoretic “Grigore Moisil” din Timişoara şi de către Ştefan Alexandru Jura, de la Colegiul Naţional Bănăţean.

La Evaluarea Naţională, în Timiş, s-au înscris 4.308 candidaţi, însă 83 au absentat.

Contestaţiile se pot depune luni, 26 iunie, între 16.00 - 20.00, la centrul de examen unde elevii au susţinut probele. Rezultatele finale se vor afişa în 30 iunie.

BRAŞOV: Aproape 80 % dintre elevi au promovat Evaluarea Naţională. Şaisprezece elevi au obţinut media 10.00

Rata de promovare a elevilor la Evaluarea Naţională în judeţul Braşov este de 79.94%, cu 3 procente mai mare decât la examenul din 2016. ŞAisprezece elevi au obţinut media 10.00 la testare, mediile cele mai mari fiind în municipiul Braşov, rezultate mai slabe fiind obţinute de către elevi din Săcele.

Potrivit rezultatelor Evaluării Naşionale, date publicităţii luni, notele obţinute de către elevi anul acesta au fost mai bune decât anul trecut, lucru care confirmă declaraţiile profesorilor cu privire la faptul că subiectele au fost de nivel mediu.

Astfel, rata de promovare la Evaluarea Naţională în judeţul Braşov este de 79.94%, cu 3% mai mare decât anul trecut, când a fost de 76,28%, înaintea depunerii contestaţiilor.

Notele sunt mai bune la şcolile din municipiul Braşov, potrivit datelor oferite de Inspectorarul Şcolar Braşov rata de promovare fiind afectată negativ de unele şcoli din mediul rural, cele mai mari probleme fiind în Săcele, la Gârcini, unde sunt mulţi elevi cu probleme sociale.

Potrivit situaţiei ISJ Braşov, în judeţ 16 elevi au obţinut media 10.00. Cei mai mulţi, patru, au fost elevi de la Colegiul Naţional Andrei Şaguna, cel mai bun din Braşov. Tot media 10.00 au luat şi elevi de la Colegiul Naţional de Informatică Grigore Moisil, de la Şcolile Generale nr. 2,8,5,27,19,11, 20 şi 25, dar şi de la Şcolile Gimnaziale din Râşnov şi Făgăraş.

Aceeaşi statistică arată că au fost 613 medii între 9.00 şi 9.97, 671 de medii între 8.00 şi 9.00, 559 de medii între 7.00 şi 8.00, 441 de medii între 6.00 şi 7.00 şi 374 de medii între 5.00 şi 6.00.

De asemenea, dintre cei 3.597 de elevi înscrişi la Evaluarea Naţională 2017, 823 au luat sub 5.00 sau nu s-au prezentat la examen.

SIBIU: Rezultate Evaluare Naţională: Niciun elev nu a obţinut media zece

Niciunul dintre elevii din judeţul Sibiu care au susţinut Evaluarea Naţională nu a reuşit să obţină media zece, cea mai mare medie din judeţ fiind 9.95, obţinută de un elev de la Colegiul Naţional ”Gheorghe Lazăr”, din municipiul Sibiu. De altfel, primele şapte medii din judeţ aparţin unor elevi de la aceeaşi unitate de învăţământ, considerată printre cele mai bune din judeţ.

Potrivit rezultatelor oficiale ale Evaluării Naţionale publicate, luni, de către Ministerul Educaţiei, niciunul dintre elevii din judeţul Sibiu care au susţinut Evaluarea Naţională nu a reuşit să obţină media generală 10.

Cea mai mare medie din judeţ este 9.95 şi a fost obţinută de către Lupp Laurenţiu George, elev al Colegiului Naţional ”Gheorghe Lazăr”, din municipiul Sibiu, care a primit nota 9.90 la Limba şi literatura română şi nota 10.00 la Matematică.

În total, şapte elevi au medii cuprinse între 9.90 şi 9.95, toţi cei şapte fiind elevi ai Colegiului Naţional ”Gheorghe Lazăr” din Sibiu, considerată a fi una dintre cele mai bune unităţi de învăţământ din judeţul Sibiu.

Un număr de 361 de elevi au medii peste 9.00, iar 2.036 de elevi au obţinut medii peste 5.00.

Cea mai mică medie este de 1.00 şi-i aparţine unui elev de la Şcoala Gimnazială Şeica Mare.

Potrivit statisticii, 264 de elevi au absentat de la exemen deşi s-au înscris pentru susţinerea acestuia.

ARAD: Mai mult de un sfert dintre elevi au obţinut medii sub cinci la Evaluarea Naţională, iar în trei şcoli rata de promovare este zero

În judeţul Arad s-au înscris la Evaluarea Naţională 3.060 de elevi care au terminat clasa a VIII-a în 131 de şcoli, iar prezenţi la testări şi evaluaţi au fost 2.957. Dintre aceştia, 841 au medii sub cinci, astfel că rata de promovare este de 71,56%, uşor mai ridicată decât în 2016, când a fost 68,37%.

Potrivit rezultatelor publicate, luni, de către Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ), există o singură medie de 10, obţinută de un candidat  de la Colegiul Naţional ”Preparandia Dimitrie Ţichindeal”. De asemenea, 65 de elevi au obţinut note de 10 la una din probele susţinute (19 la Limba şi literatura română şi 46 la Matematică).

În acelaşi timp, 48 de copii au avut medii de 1, majoritatea în şcoli din mediul rural.

Trei şcoli din judeţ au rată de promovare de 100%, respectiv Colegiul Naţional „Moise Nicoară” Arad, Şcoala Gimnazială „Pater Godo Mihaly” Dorobanţi şi Şcoala Gimnazială „Simonyi Imre” Satu Nou.

Pe de altă parte, la trei şcoli niciun candidat nu a obţinut media cinci, astfel că rata de promovare este zero. Este vorba despre Liceul Special ”Sfânta Maria” Arad - care a avut patru candidaţi, toţi cu medii între 1,60 şi 4,65, Şcoala Gimnazială nr. 2 Curtici - care a avut 12 candidaţi, dar niciun promovat, iar trei au avut media 1,00 şi Şcoala Primară Peregu Mic, care a avut trei candidaţi.

De asemenea, mai multe şcoli au avut o rată de promovare foarte mică, între care Liceul Teoretic Pâncota, cu trei promovaţi din 20 de candidaţi sau Şcoala Gimnazială Tauţ, cu un promovat din 12 candidaţi.

În 2016, patru şcoli arădene au avut rată de promovare zero, respectiv Şcoala Gimnazială ”Ilarion Felea” Arad, Şcoala Gimnazială Peregu Mic, Şcoala Gimnazială Sânmartin şi Şcoala Gimnazială Vînători.

Eventualele contestaţii se pot depune luni, între orele 16.00 şi 20.00, în centrele de examen, iar rezultatele după contestaţii se vor afişa în 30 iunie.

După soluţionarea contestaţiilor, urmează etapa de admitere în liceu pe baza opţiunilor exprimate de elevi şi a mediilor de admitere care se compun din media obţinută la evaluare naţională (80%) şi media obţinută în cei patru ani de gimnaziu (20%).

”Pentru anul şcolar 2017-2018, în judeţul Arad există 2996 de locuri în învăţământul liceal (107 clase), astfel că toţi elevii care au susţinut probele evaluării naţionale au loc asigurat în învăţământul liceal. De asemenea, trebuie menţionat faptul că învăţământul profesional este într-un trend ascendent în ultimii ani, tot mai mulţi elevi optând pentru acest tip de formare profesională. Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad a aprobat un număr de 25 de clase cu 700 de locuri în învăţământ profesional cu durata studiilor de 3 ani  şi patru clase cu 114 locuri în învăţământ profesional în sistem dual”, a declarat Laura Nădăban, purtătorul de cuvânt al ISJ Arad.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.