Mii de tineri care au terminat liceul şi-au depus în această perioadă dosarele de admitere la facultate, iar mulţi dintre ei au aplicat la mai multe facultăţi, ca să fie siguri că intră. Fie că au preferat studiile economice sau orice alt profil de ştiinţe exacte, fie că au ales litere, jurnalism sau istorie ori se văd medici, tinerii sunt neîncrezători că studiile îi vor ajuta în România, mulţi luând în calcul plecarea în străinătate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

La Academia de Studii Economice (ASE), înscrierile s-au finalizat în 18 iulie, în cele cinci zile în care absolvenţii de liceu puteau să îşi depună dosarele înscriindu-se peste 9.000 de candidaţi. Pentru a nu se mai crea aglomeraţie şi forfotă în interiorul clădirii ASE, mai mulţi paznici însărcinaţi cu ordinea au dat indicaţii candidaţilor, coordonându-i către sălile pentru depunerea dosarelor şi nelăsându-i să intre decât însoţiţi.

„Mi-am depus dosarul la Economie şi comunicare economică în afaceri şi la Management, în cazul în care nu intru la un program, sigur am o şansă la celălalt. Am medie destul de mare, dar eu ştiu... Poate sunt alţii cu medii şi mai mari”, a spus absolventa unui liceu cu profil real.

Un alt candidat spune că s-a hotărât în ultima clipă la ce facultate să dea, recunoscând că nu are prea multe în comun cu economia, însă părinţii l-au „bătut la cap” să termine o facultate.

„Eu dau la facultate mai mult de gura alor mei, că nu prea le am cu economia. Dar cred că o să înceapă să îmi placă, aşa am păţit şi cu liceul. Am zis că e nasol, dar m-am obişnuit şi la final am plâns că s-a terminat”, a povestit el.

La Universitatea din Bucureşti, înscrierile sunt pe final, mai putând fi depuse dosare la Facultatea de Filosofie, Facultatea de Geologie şi Geofizică, la Istorie şi la Teologie.

La Facultatea de Istorie, unde sunt aproape 500 de locuri disponibile la toate cele trei programe de studii, cu o zi înainte de încheierea înscrierilor, pe hol, în faţa sălii în care se depun dosarele, mai sunt doi candidaţi. Unul dintre ei se declară sătul de alergătura în care a fost întreaga săptămână pentru adunarea actelor, adeverinţelor şi depunerea dosarelor şi spune că este a treia facultate la care se înscrie, după Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială şi cea de Litere.

„De ce am dat la trei facultăţi? Păi să fiu sigur că intru la una. Tu nu ai făcut la fel? Am încredere că o să intru, am medie peste 8.50, deci nu-mi fac griji. Dar tot am o foarte mică teamă că s-ar putea să pierd un loc. Am fost sfătuit să încerc în mai multe locuri”, a spus tânărul, exprimânu-şi speranţa că săptămâna viitoare îşi va confirma locul la Facultatea de Sociologie, secţia Antropologie.

Cu toate astea, a adăugat el, nu crede că studiile superioare îl vor ajuta la crearea unui viitor strălucit în România şi spune că a început să creadă din ce în ce mai mult în ceea ce spun „oamenii mari”: e mai bine în străinătate.

„Ştii că toţi oamenii mari spun că e mai bine în altă ţară? Încep să cred că aşa e. Nu, nu am fost niciodată plecat în străinătate, dar după ce îmi termin studiile cu siguranţă voi face asta şi mă voi stabili în altă parte”, a subliniat tânărul.

Ideea lui a fost susţinută şi de o candidată la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, care a spus că de doi ani face meditaţii şi se pregăteşte pentru admitere, încercând să păstreze tradiţia de medici în familie.

„Ideea e că înveţi o grămadă şi nu faci nimic. Mă uit la televizor, toată ziua se vorbeşte despre cât de prost este sistemul de sănătate. Şi nu sunt minciuni. Mama vine sfârşită de la muncă şi îmi povesteşte toate nebuniile pacienţilor sau chiar ale colegilor ei. Nu vreau să fiu ca ea şi să mă lupt cu morile de vânt. Mai bine plec”, explică ea.

În Bucureşti, tinerii care visează la o facultate îşi mai pot depune dosarele de admitere până în 21 iulie, la Facultatea de Teologie Romano-Catolică, până în 23 iulie, la Facultatea de Geologie şi Geofizică, şi până în 25 iulie, la Facultatea de Filosofie din cadrul Universităţii din Bucureşti. La ASE, afişarea listelor cu candidaţii repartizaţi pe locurile finanţate de la buget, la taxă şi a celor aflaţi în aşteptare se va face în 24 iulie, iar în 26 iulie se va ţine examenul de admitere la facultăţile Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.