Deşi spitalele pot părea înfricoşătoare pentru copii, există un loc în Ierusalim unde cei mici sunt trataţi la fel indiferent de religie, sunt ajutaţi să atingă imposibilul prin paşi mărunţi, dar siguri şi sunt învăţaţi să trăiască cu problemele pe care le au. Asta se întâmplă la Spitalul Alyn. Aici, se merge pe ideea că poate copiii cu dizabilităţi nu vor putea niciodată să devină sportivi sau soldaţi, însă pot deveni avocaţi, scriitori sau poate doar îşi vor construi propria familie. Copiii cu diverse probleme fac terapie prin înot sau având grijă de animale, învaţă să meargă pe tipuri diferite de sol chiar într-una dintre curţile interioare ale spitalului şi urcă pereţi de escaladă calculându-şi cu grijă fiecare mişcare.
Locul din Orientul Mijlociu unde copiii sunt trataţi la fel, sub acelaţi acoperiş, indiferent de religie şi unde nu există ştiri şi televizor
Spitalul Alyn este situat în partea de vest a Ierusalimului şi este singura instituţie medicală din Orientul Mijlociu care tratează copiii cu dizabilităţi. Are 120 de paturi, însă primeşte zilnic peste 300 de pacienţi pentru terapie şi cursuri. Directorul general al spitalului, Maurit Beeri, explică faptul că Alyn nu face discriminări în ceea ce priveşte religia pacienţilor sau locul din care provin.
„Încercăm să facem bine tuturor, cu ce avem. Nu ne alegem pacienţii în funcţie de regiunea din care provin”, subliniază ea.
Beeri povesteşte cum au fost cazuri în care în acelaşi salon s-au aflat familii – copii cu părinţii lor – din tabere opuse, ceea ce a creat o atmosferă tensionantă. Astfel, s-a luat decizia de a interzice ştirile TV şi chiar televizoarele în spital.
„Acum toată lumea poate afla ştirile pe propriul telefon mobil. Copiii nu trebuie să fie expuşi la aşa ceva, la tot ce apare la televizor”, explică medicul.
Maurit Beeri este directorul Spitalului Alyn de şapte ani. Ne întâmpină scuzându-se că nu cunoaşte limba română, însă ne spune că este cumva legată de ţara noastră. Beeri este fiica profesorului Michael Shafir, născut în România, de la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca.
Facem turul spitalului. Mergând pe holurile largi, medicul salută pe toată lumea, asistenţi, pacienţi şi familiile lor. Trecem prin camere de terapie, un bazin de înot, o sală de sport cu pereţi de escaladă, pe lângă camere de rugăciune pentru personalul medical, părinţi şi pacienţi şi prin faţa saloanelor unde copiii mici sunt conectaţi la aparate de respirat. Ajungem în secţia pentru copiii cu probleme respiratorii şi vedem o fetiţă conectată printr-un tub lung la un aparat de respirat, care se uită confuză la noi, cu ochii mari. Ne face cu mâna.
Pereţii spitalului sunt decoraţi cu desene realizate de copii, iar fiecare rând de scară de la etaj are în capăt, la coborâre, un panou colorat pentru a împiedica eventualele accidente ale copiilor aflaţi în scaune cu rotile.
Trecem mai departe pe hol şi ne intersectăm cu un îngrijitor. Împinge un cărucior cu obiecte de curăţare. Are, însă, legaţi de el mai mulţi ursuleţi de pluş.
„A fost ideea lui, s-a gândit să-l facă mai prietenos pentru copii”, explică Beeri.
Prin dreptul unei camere de rugăciune, o altă fetiţă împinge un scaun cu rotile în care se află un pacient conectat la un aparat. Merge hotărâtă şi o salută din mers, zâmbind, pe Maurit Beeri. Fata are urme de arsuri pe faţă şi pe mâini. Directorul ne povesteşte greul prin care a trecut tânăra, supravieţuind unui accident foarte grav, dintre o cisternă şi un autobuz cu copii.
„A suferit foarte mult, a trecut prin mai multe operaţii. Ultima dată a trecut printr-o intervenţie prin care i s-a construit un nas. Nu a putut să meargă la şcoală, pentru că celorlalţi copii le este teamă de ea. Dar este inteligentă, scrie, citeşte. Provine dintr-o familie arabă săracă. Acum, însă, îi ajută pe ceilalţi copii, pentru că a realizat că ea poate face mai multe lucruri decât pot face ei”, explică medicul.
Ne mai povesteşte şi cum o fetiţă de cinci ani din Gaza a fost victima unui atac cu bombe. Trei ani a stat cu familia ei în spital, iar salvarea a venit de la un pacemaker care o ajută în prezent să respire.
Terapie prin grădinărit sau prin îngrijirea animalelor şi o tiroliană pe care se dau inclusiv copiii conectaţi la aparate de respirat
Peretele de escaladă din sala mare de sport este special construit pentru copiii cu probleme locomotorii. Aici, cei mici îşi calculează atent fiecare pas, încercând să-şi redobândească propria forţă. Spitalul are şi o tiroliană, aflată chiar în afara sălii.
De altfel, într-o curte interioară a spitalului, copiii învaţă să meargă pe orice tip de sol, fiind amenajate mai multe porţiuni cu diverse suprafeţe pe care cei mici le vor întâlni în afara instituţiei medicale care le oferă siguranţă: dale de piatră, pământ deluros sau cu pietre mari.
Şedinţele de terapie se bazează inclusiv pe îngrijirea plantelor sau hrănirea animalelor.
„Unui copil cu arsuri pe braţ i se dă un papagal, de exemplu, şi i spune uite, îi este foame, hrăneşte-l”, spune directorul spitalului, Maurit Beeri, explicând că aşa copilul face exerciţii pentru recăpătarea abilităţilor de mişcare. De asemenea, continuă medicul, prin animalele de companie copiii învaţă inclusiv să ceară ce au nevoie, lucru care îi va ajuta enorm după ce vor ieşi din spital.
Voluntarul român care şi-a dorit să facă „ceva semnificativ” la pensie
Importante pentru copiii cu dizabilităţi sunt mai ales echipamentele, pornind de la aparatele care îi ajută să respire până la cărucioarele care îi ajută să se deplaseze. Beeri ne conduce la atelierul spitalului, unde sunt construite echipamente personalizate pentru cei mici. Nu le cumpără, ci le fac angajaţii şi voluntarii spitalului, pentru că, spune medicul, fiecare copil este diferit, la fel şi gravitatea problemelor lui.
Îl întâlnim, astfel, pe Joshua Mendel, care îşi spune simplu: Sandu. Sandu a fost specialist IT, este pensionar şi de patru ani este voluntar la Spitalul Alyn. S-a născut în România, în Deva şi s-a mutat cu familia sa în Israel în 1960. Pare încântat că poate vorbi din nou limba română, având în vedere că nu a mai avut cu cine vorbi de peste 40 de ani.
„Vă rog să mă scuzaţi, dar eu nu am mai vorbit româneşte cam 40 de ani, nu am cu cine. Eu sunt voluntar aici de patru ani. Facem diferite aparate pentru copii”, spune Sandu, prezentându-ne un „dulap cu instrumente muzicale”. Unele aparate sunt cerute de profesori, ne explică el, iar altele chiar de copii, în funcţie de nevoile lor.
„Eu sunt inginer de computer. Am căutat să fac ceva semnificativ când am ieşit la pensie”, spune Sandu.
În atelierul de inovaţii, unele piese sunt făcute la imprimante 3D, ceea ce ajută spitalul să facă şi economii. În plus, echipamentele făcute aici sunt vândute în întreaga lume, aducând, astfel, fonduri instituţiei. Cea mai mare parte a bugetului de aproximativ 19 milioane de euro vine, însă, din donaţii, care sunt foarte importante pentru funcţionarea spitalului.
„Dacă, la un moment dat, nu am mai primi donaţii, nu ştiu ce s-ar întâmpla”, susţine directorul. „Este foarte greu să susţii un astfel de loc, dar obiectivul nostru este să nu lăsăm copilul fără tratament, pentru că dacă un copil cu dizabilităţi rămâne fără tratament, gândind mai departe, acest lucru ar costa foarte mult societatea, pentru că ar depinde întotdeauna de ceilalţi. Părinţii lui nu vor mai putea, la un moment dat, să muncească, iar copilul nu va creşte fiind un membru care să contribuie în vreun fel la dezvoltarea societăţii, iar în final viaţa lui va fi o greutate pentru societate”, explică Maurit Beeri.
Ea insistă că oamenii nu trebuie să-şi întoarcă privirea atunci când văd un copil într-un scaun cu rotile, pentru că el merită să facă parte din societate.
„Poate nu vor ajunge niciodată fotbalişti, dar poate vor deveni avocaţi, membri ai Parlamentului sau poate doar tatăl sau mama cuiva”, încheie directorul Spitalului Alyn.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
