Guvern: Proiectul de retehnologizare a Unităţii 1 de la Cernavodă se desfăşoară conform calendarului de investiţii agreat de comun acord. AtkinsRealis Canada a oferit asigurări că proiectul va fi finalizat la timp şi va fi un succes pentru România

Guvern: Proiectul de retehnologizare a Unităţii 1 de la Cernavodă se desfăşoară conform calendarului de investiţii agreat de comun acord. AtkinsRealis Canada a oferit asigurări că proiectul va fi finalizat la timp şi va fi un succes pentru România

Reprezentanţii Guvernului şi cei ai companiei AtkinsRealis Canada au analizat, joi, la Palatul Victoria, stadiul implementării proiectului de retehnologizare a Unităţii 1 şi al pregătirii proiectului pentru realizarea reactoarelor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă, Executivul anunţând că proiectul de retehnologizare a Unităţii 1 de la Cernavodă se desfăşoară conform calendarului de investiţii agreat de comun acord, iar reprezentanţii AtkinsRealis Canada au oferit asigurări că proiectul va fi finalizat la timp şi va fi un succes pentru România.

Executivul anunţă că proiectul de retehnologizare a Unităţii 1 de la Cernavodă se desfăşoară conform calendarului de investiţii agreat de comun acord. 
 
”În acest context, reprezentanţii AtkinsRealis Canada au oferit asigurări că proiectul va fi finalizat la timp şi va fi un succes pentru România, având în vedere că este o investiţie majoră în domeniul energetic, care va prelungi durata de viaţă a centralei nucleare şi va produce energie fără emisii de dioxid de carbon”, precizează Guvernul. 
 
De asemenea, a fost analizată pregătirea investiţiei pentru realizarea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă. Ministerul Energiei a transmis Comisiei Europene prenotificarea pentru accesarea ajutorului de stat, urmând ca notificarea formală să fie făcută în perioada imediat următoare. 
 
Prim-ministrul Ilie Bolojan a dat asigurări că instituţiile guvernamentale îşi vor coordona eforturile pentru a oferi sprijinul necesar accelerării proiectului de investiţii. 
 
”De multă vreme vorbim despre reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă la viitor. Vrem ca acest proiect să fie un succes şi să vorbim despre el la timpul prezent”, a afirmat premierul Bolojan.
 
Potrivit Guvernului, retehnologizarea Unităţii 1 şi realizarea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă sunt proiecte strategice în domeniul energiei, care vor produce în bandă energie curată prin tehnologia CANDU şi vor avea o contribuţie determinantă la asigurarea securităţii energetice a României.
 
”Ţara noastră deţine expertiză în ingineria nucleară de mai bine de 40 de ani, aflându-se constant în poziţii de lider în topurile internaţionale dedicate domeniului nuclear”, menţionează Guvernul. 
 
La întrevederea de la Palatul Victoria, alături de prim-ministrul Ilie Bolojan, au participat şeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Jurca, secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Buşoi, consilierul de stat în Cancelaria Prim-Ministrului, Raul Gutin, şi secretarul general al Ministerului Energiei, Sorin Elisei.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră