La cinci ani după începerea lucrărilor şi după deja doi ani de întârziere, bucureştenii au putut să coboare, duminică, în staţiile de metrou Orizont, Favorit şi Dumul Taberei 34 unde au văzut... tot lucrări. Li s-a promis că la sfârşitul anului viitor vor putea lua metroul de aici. Locuitorii din cartier nu mai reactioneaza la promisiuni după ce, în 2011, afişele cu „Peste trei ani aici va fi staţia ta de metrou” erau peste tot.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Magistrala 5 de metrou, Eroilor – Drumul Taberei a devenit, duminică, obiectiv turistic. Oricine şi-a dorit a putut să vadă cum arată lucrările începute în 2011 cu promiţătorul „Peste trei ani, aici va fi staţia ta de metrou” sau „Peste trei ani, de aici vei face cinci minute până în centru”.

La cinci ani după începerea lucrărilor, bucureştenii au putut călători, însă nu cu metroul, ci pe jos, prin galeriile lucrate de utilajele gigant denumite după numele muceniţelor Varvara şi Filofteia. Coloşii mecanizaţi sunt cei care au săpat în subteran tunelurile pentru Magistrala 5, Drumul Taberei – Pantelimon, secţiunea Râul Doamnei – Eroilor.

Încă dinainte de ora zece a dimineţii de duminică, ora anunţată de oficialii Metrorex pentru începerea vizitelor, zeci de bucureşteni aşteptau la intrarea în staţia de metrou Favorit. Majoritatea, trecuţi de prima tinereţe şi foarte vorbăreţi, au ales să se încălzească cu discuţiile despre marele proiect din cartierul lor, mai degrabă decât cu cafeaua de dimineaţă.

Directorul Metrorex, Marian Aldea le-a explicat faptul că urmează să coboare în subteran şi să vadă cu ochii lor, să înţeleagă grandoarea lucrărilor care timp de atâţia ani au creat disconfort general în cartierul lor.

„Aveţi ocazia să vedeţi câteva dintre staţii. Procentul este între 90 şi sută la sută de finalizare. Sperăm să vă placă. E interesant să vedeţi cum arată o staţie aflată în lucru”, le-a transmis oficialul Metrorex vizitatorilor strânşi la Favorit.

Într-un mod ordonat, aproape milităresc, oamenii au coborât treptele de „granit”, după cum a constatat unul dintre vizitatori.

Doi bărbaţi, unul optimist, altul sceptic, discută fervent despre pavajul pe care calcă:

„– Optimistul: Ia uite, au pus deja şi pavajul, arată frumos, marmură...
–      Scepticul: Ei marmură? E granit de-ăla gri! Ce marmură? Nu au ăştia de marmură....
–      Optimistul: Da, dar arată frumos, au făcut ceva...
–      Scepticul: Ei au făcut, nu e bine... Mai scapi o lopată, se sparge...nu e bine...”.

Între timp, un lucrător al Metrorex le oferea medalioane cu fundă tricoloră tuturor celor care intrau în staţiile în lucru.

În subteran, pereţii sunt nefinisaţi, porţiuni mari de pardoseală, nepavate, barele sunt încă neşlefuite, iar luminile sunt asigurate, pe alocuri, de lămpi terestre special amplasate pentru iluminare.

În drum spre galerie, un vârstnic foarte concentrat pe observarea detaliilor atrage atenţia. A lucrat ca inginer-electrician. Bărbatul a venit pentru că este curios să vadă dacă s-au montat şi cum arată cablurile de mare putere, împământările şi senzorii de locaţie.

”Mie îmi place lucrarea şi m-aş bucura să fie gata cât mai repede. Nu ştiu dacă instalaţia de automatizare e gata. Ne referim la instalaţia de 75 de kilowaţi. Sunt pensionar şi am muncit în electro-tehnică. Instalaţia de forţă sunt sigur ca e gata dar instalaţia de automatizare, nu”, a spus Dumitru Şelaru, în vârstă de 71 de ani.

Doi tineri par mai degrabă preocupaţi de cum va arăta traficul din cartierul de sud-vest al Capitalei după ce metroul va fi deschis.

„Cred că a meritat efortul şi e de văzut cum va decongestiona traficul din zonă. Trebuia făcut mult mai din timp. Spun că e de văzut cu traficul pentru că şi în Militari este metrou şi e mult mai rău ca în Drumul Taberei. Dar cu toate astea cred că a meritat efortul. Trebuia făcut”, spune Adrian Cojocaru.

Grupul de oameni intrat în tunel a putut observa garduri pe stânga şi pe dreapta care delimitau pavajele de beton, viitoarele traverse, pe care urmează să fie montate şinele de oţel pe care vor rula trenurile subterane.

Cu toate acestea şinele nu erau de văzut. Tunelul este iluminat complet astfel că oamenii s-au uitat interesaţi la curbura galeriei, la sitsemele de iluminare, la viitoarele traverse, la sârmele de împământare care se conectau la fiecare placă de beton ce formează tunelul.

Doi lucrători ai UTI explică faptul că „înăuntru, lucrările pe partea electrică sunt gata în proporţie de 80 la sută (...) Mai trebuie montate cablurile pentru linia de tracţiune, de câte 20.000 de volţi, precum şi cablul principal de alimentare a trenurilor, care va avea 825 de volţi”, au spus angajaţii firmei care asigură o parte din lucrările la infrastructură.

Un domn elegant, trecut bine de prima tinereţe, măsoară de sus până jos fiecare element al staţiei.

„Este impresionant. Nu ştiu cât va mai dura. Dar, din ce văd, cred că va mai dura puţin. Poate e gata mai devreme de sfârşitul lui 2017. Măcar să fie vorba de un an până la darea în lucru. Sacrificiul a fost mare, dar a meritat. E un cartier dens şi circulat, iar un metrou e binevenit, chiar dacă ne-am supărat noi cu gălăgia şi traficul. Vor avea nepoţii noştri...”, spune Dan Marinovici care are 73 de ani, fost inginer constructor. ”Eu, în oraş, nu prea merg cu maşina. Iau transportul în comun. Cred ca şi jos şi sus, circulaţia va fi lejeră”, a mai spus bătrânul care dezvăluie că a urmărit proiectul şi a văzut fotografii pe internet.

Bărbatul se amuză pe seama lucrărilor întârziate: „Aşteptăm să îi dea drumul şi sperăm să nu apară surprize. Mai ştii, poate constată că trebuie să mai taie din peron”...

Sala panourilor care, în realitate, este un coridor lung de aproximativ opt-zece metri este cea în care se află tehnica electrică pentru control şi sunt zeci de butoane. Mai departe se află sala ventilatoarelor de aer. Doua ventilatoare uriaşe asigură circulaţia aerului pe peroane şi în galerii.

La suprafaţă, primarul Sectorului 6, prezent şi el la eveniment discută cu doi bătrâni.

”Traficul suprateran va fi deschis până la jumătatea anului viitor, iar lucrările în subteran vor fi finalizate până la sfârşitul anului 2017. Lucrările sunt foarte ample, avem lucrări foarte interesante şi cred că acum, după ce am vizitat aceste două guri de metrou, Favorit şi Orizont, putem înţelege întârzierea avută. Sigur că nu e un argument suficient pentru această întârziere şi de aceea credem că, până la jumătatea anului viitor este extrem de important ca traficul suprateran să fie redeschis astfel încât să putem finaliza şi noi lucrările şi străzile ce înţeapă bulevardul Drumul Taberei”, a spus duminică edilul.

Proiectul Magistrala 5 de metrou - Secţiunea Râul Doamnei - Eroilor (PS Operă) inclusiv Valea Ialomiţei va avea o lungime totală de 7 kilometri, un număr de 10 staţii şi un depou. Valoarea totală a proiectului este de 3,12 miliarde de lei cu TVA.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.