Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) a anunţat, vineri, că va reorganiza liniile de autobuze 102 şi 202 pentru îmbunătăţirea transportului călătorilor din partea de sud-est a oraşului şi că traseul autobuzului 227 va fi prelungit până la terminalul "Cartier Confort Urban", schimbările urmând să intre în vigoare de luni, 24 octombrie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"În urma monitorizării fluxurilor de călători, precum şi a unor noi determinări în privinţa necesităţii de deplasare a călătorilor pe traseele asigurate de liniile de autobuze 102 şi 202, RATB a decis reorganizarea acestor linii. Noile valori ale fluxurilor de călători au arătat necesitatea renunţării la terminalul comun «CET Sud Vitan» şi a reconfigurării traseelor celor două linii”, anunţă reprezentanţii RATB.

Astfel, autobuzul 102 va funcţiona între actualul capăt de linie "Gara Progresul” şi noul terminal "Basarabia”, pe Şoseaua Giurgiului, Strada Luică, Strada Turnu Măgurele, Strada Serg. Ion Iriceanu, Şoseaua Vitan Bârzeşti, Calea Vitan, Bulevardul Energeticienilor, Strada Fizicienilor, Bulevardul Camil Ressu, Bulevardul Nicolae Grigorescu, Strada Constantin Brâncuşi, Strada Lucreţiu Pătrăşcanu, cu întoarcere pe Strada Lucreţiu Pătrăşcanu, Bulevardul Basarabia, Bulevardul Nicolae Grigorescu, apoi pe traseul de ducere.

Linia 202 va funcţiona de la terminalul "Cora Pantelimon” pe Şoseaua Dudesti-Pantelimon, Şoseaua Gării Căţelu, Şoseaua Pantelimon, Şoseaua Vergului, Şoseaua Morarilor, Bulevardul Basarabia, Bulevardul Nicolae Grigorescu, Strada Constantin Brâncuşi, Strada Lucreţiu Pătrăşcanu, cu întoarcere pe Şoseaua Morarilor, Şoseaua Vergului, Şoseaua Pantelimon, terminalul "Cora Pantelimon”.

De asemenea, linia de autobuze 227 va fi prelungită până la "Cartier Confort Urban”. Autobuzele vor circula între "Depoul Alexandria” şi intersecţia Strada Pucheni/Strada Teodor Mazilu, apoi pe un traseu modificat pe Strada Pucheni, Şoseaua Sălaj, terminalul "Cartier Confort Urban”, cu întoarcere pe Şoseaua Sălaj, Strada Munţii Carpaţi, de unde reintră pe traseul actual.

Pe traseul prelungit, autobuzele vor opri în noile staţii "Teodor Mazilu”, "Piaţa Pucheni” şi "Confort Urban” pe Strada Pucheni, "Cartier Confort Urban” pe Şoseaua Sălaj, respectiv "Piaţa Pucheni” pe Strada Munţii Carpaţi. Potrivit reprezentanţilor RATB, măsura a fost luată ca urmare a numeroaselor solicitări ale locuitorilor din Cartierul Confort Urban.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.